Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Anul Milostivirii

Luna septembrie din acest an se încadrează în ultimul trimestru al Anului Milostivirii. Au rămas mai puțin de trei luni până la închiderea porții sfinte din bazilica "Sfântul Petru" din Vatican. Programul anului jubiliar prevede pentru luna septembrie două jubilee, cel al voluntarilor și al celor care promovează milostivirea (2-4 septembrie) și cel al cateheților (23-25 septembrie). De asemenea, până acum numărul pelerinilor care au trecut prin poarta sfântă din bazilica vaticană a ajuns la aproape 14 milioane.

În Dieceza de Iași pelerinii s-au îndreptat spre porțile sfinte de la Bacău-centru și de la Cacica. La 20 august pelerini din Barați și Mărgineni au mers pe jos spre biserica "Sfinții Petru și Paul" din Bacău unde au trecut prin poarta sfântă și au participat la sfânta Liturghie. Prin poarta sfântă din sanctuarul marian de la Cacica au trecut, la 25 iulie, preoții sfințiți anul acesta, ocazie cu care au primit și numirile în parohii, iar la 10 august au trecut preoții sfințiți în anul 1991, care au mulțumit lui Dumnezeu pentru cei 25 de ani de slujire preoțească.

De asemenea, au avut loc misiuni populare în mai multe parohii din dieceză. Prezentăm în continuare perioada și predicatorii la misiunile populare din parohiile care nu au fost trecute în numărul trecut, precum și programul pentru luna septembrie: 18-21 august: Mărgineni - pr. Gheorghe Cojocaru; 1-4 septembrie: Piatra Neamț "Sfânta Tereza" - pr. Petru Vernică; 6-8 septembrie: Huși "Nașterea Sfintei Fecioare Maria" - pr. Ioan Balan; 7-10 septembrie: Pralea - pr. Irinel-Iosif Iosub; 8-11 septembrie: Brusturoasa - pr. Isidor Dâscă; Cotnari - pr. Daniel Iacobuț; Răcăciuni - pr. Ioan Păcurici; 9-11 septembrie: Tecuci - pr. Emanuel Bejenaru; 14-17 septembrie: Satu Nou (Rediu) - pr. Virgil Blaj, OFMConv.; 27 septembrie - 1 octombrie: Focuri - pr. Felician Tiba; 29 septembrie - 2 octombrie: Bacău (Izvoare): - pr. Ioan Balan; Câmpulung Moldovenesc - pr. Grigore Duma.

Pr. Claudiu Bulai



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat