Când am început Bucură-te, Marie...

Ce ar putea să fie mai frumos decât povestirile unor misionari întorşi acasă pentru câteva zile, spuse în jurul unei mese, căutând parcă să se completeze unul pe altul cu mărturii din ce în ce mai frumoase cu privire la misiuni!?

Am avut parte în zilele trecute de un moment deosebit la masa din curtea Centrului Misionar Diecezan. Au venit în vizită pr. Gabriel Cimpoeşu, misionar în Coasta de Fildeş, şi pr. Isidor Mîrţ, misionar în Kenya. A fost o plăcere să-i ascult cum vorbeau cu entuziasm despre activităţile din misiuni, despre roadele deosebite ale rugăciunii comunitare, dar mai ales despre puterea deosebită a Mariei în momentele de cumpănă.

În acea seară, după acea întâlnire, în inima mea s-au ridicat două întrebări: "De câte ori ne mai rugăm noi unii pentru alţii în formă comunitară şi cât de mult o mai invocăm pe Maria în astfel de momente?"

O primă întâmplare, relatată de pr. Isidor, s-a petrecut la Forole (Kenya), o localitate la graniţa cu Etiopia. În această localitate un imam musulman a încercat să atragă la credinţa sa mai mulţi copii de la şcoala generală. Pentru că profesorul şi catehetul nu ştiau cum să rezolve această problemă, au apelat la pr. Isidor să vorbească cu copiii. În timp ce vorbea cu ei, a venit cineva să-l anunţe că o fetiţă este posedată şi are nevoie de ajutor. Când a ajuns acolo, s-a înspăimântat; fetiţa era ţinută de patru oameni, avea o privire plină de groază şi parcă voia să fugă.

Imamul ajungând şi el acolo, a voit să o ducă la moschee. Părintele, revenindu-şi însă, a spus că e preot şi că se poate ruga şi acolo pentru ea. A cerut şi oamenilor să se roage şi a început: "Te rugăm, Doamne, trimite pe îngerii tăi care să vegheze, să binecuvânteze şi să ocrotească această fetiţă..." (de aici nu-mi mai amintesc), adăugând rugăciunile Crezul, Tatăl nostru, Slavă Tatălui şi Bucură-te, Marie. Când a început rugăciunea către Maria, fetiţa s-a liniştit, şi-a revenit în fire şi încet, încet a început să se roage cu comunitatea. Toţi au rămas înmărmuriţi de cele întâmplate şi unii atei au cerut să vină la biserică la rugăciune. Cei trei copii s-au întors în comunitate, fetiţa posedată s-a vindecat şi a mărturisit în faţa grupului de copii că, în timp ce era posedată, o arătare neagră o tot îndemna să-şi schimbe credinţa ei creştină.

O a doua întâmplare, relatată de pr. Gabriel Cimpoeşu, s-a petrecut la Djebonoua (Coasta de Fildeş). Într-o zi a venit o fetiţă la el şi i-a povestit că sora ei încearcă în fiecare seară să ucidă câte un suflet al membrilor familiei şi că vorbeşte cu duhurile necurate. Părintele a pornit spre casa fetiţei, a început rugăciunile şi binecuvântarea. Era deja seară şi când se rugau Rozariul, copila a recunoscut şi a văzut că duhurile rele părăseau casa.

O a treia întâmplare este aceea petrecută la Bakaka (Kenya), unde un băiat era pe moarte. Toţi s-au adunat să-l asiste pentru ultimele momente, căci moartea era mai sigură ca orice. Părintele a fost chemat şi el să se roage. Nici el nu credea că se mai poate întâmpla ceva. Acesta s-a aşezat, a invitat oamenii să se roage sfintei Fecioare Maria, mama tuturor, şi au început să se roage Rozariul. Pe când se apropiau de final, băiatul a început să de-a semne de trezire. Când Rozariul a fost gata, s-a ridicat şi a început să umble. Toţi au considerat că este o minune a Mariei, aşa că bucuria lor a fost enormă.

Este luna august, o lună a Mariei ridicată şi încoronată..., dar, parcă, mai puţin amintită şi invocată ca mai înainte. Am simţit un gust amar gândindu-mă că nu ne mai întâlnim prea des cum fac cei din Africa pentru a ne ruga Rozariul împreună, chiar poate la Cacica, la sanctuar, că poate ne rugăm tot mai mult doar pentru noi şi mai puţin pentru alţii.

O, Marie, mama tuturor, adună-ne mai întâi pe toţi ca să ne putem bucura împreună de minunile şi intervenţiile tale. Amin.

Pr. Florin-Petru Sescu