Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Misiuni -

Când am început Bucură-te, Marie...

Ce ar putea să fie mai frumos decât povestirile unor misionari întorși acasă pentru câteva zile, spuse în jurul unei mese, căutând parcă să se completeze unul pe altul cu mărturii din ce în ce mai frumoase cu privire la misiuni!?

Am avut parte în zilele trecute de un moment deosebit la masa din curtea Centrului Misionar Diecezan. Au venit în vizită pr. Gabriel Cimpoeșu, misionar în Coasta de Fildeș, și pr. Isidor Mîrț, misionar în Kenya. A fost o plăcere să-i ascult cum vorbeau cu entuziasm despre activitățile din misiuni, despre roadele deosebite ale rugăciunii comunitare, dar mai ales despre puterea deosebită a Mariei în momentele de cumpănă.

În acea seară, după acea întâlnire, în inima mea s-au ridicat două întrebări: "De câte ori ne mai rugăm noi unii pentru alții în formă comunitară și cât de mult o mai invocăm pe Maria în astfel de momente?"

O primă întâmplare, relatată de pr. Isidor, s-a petrecut la Forole (Kenya), o localitate la granița cu Etiopia. În această localitate un imam musulman a încercat să atragă la credința sa mai mulți copii de la școala generală. Pentru că profesorul și catehetul nu știau cum să rezolve această problemă, au apelat la pr. Isidor să vorbească cu copiii. În timp ce vorbea cu ei, a venit cineva să-l anunțe că o fetiță este posedată și are nevoie de ajutor. Când a ajuns acolo, s-a înspăimântat; fetița era ținută de patru oameni, avea o privire plină de groază și parcă voia să fugă.

Imamul ajungând și el acolo, a voit să o ducă la moschee. Părintele, revenindu-și însă, a spus că e preot și că se poate ruga și acolo pentru ea. A cerut și oamenilor să se roage și a început: "Te rugăm, Doamne, trimite pe îngerii tăi care să vegheze, să binecuvânteze și să ocrotească această fetiță..." (de aici nu-mi mai amintesc), adăugând rugăciunile Crezul, Tatăl nostru, Slavă Tatălui și Bucură-te, Marie. Când a început rugăciunea către Maria, fetița s-a liniștit, și-a revenit în fire și încet, încet a început să se roage cu comunitatea. Toți au rămas înmărmuriți de cele întâmplate și unii atei au cerut să vină la biserică la rugăciune. Cei trei copii s-au întors în comunitate, fetița posedată s-a vindecat și a mărturisit în fața grupului de copii că, în timp ce era posedată, o arătare neagră o tot îndemna să-și schimbe credința ei creștină.

O a doua întâmplare, relatată de pr. Gabriel Cimpoeșu, s-a petrecut la Djebonoua (Coasta de Fildeș). Într-o zi a venit o fetiță la el și i-a povestit că sora ei încearcă în fiecare seară să ucidă câte un suflet al membrilor familiei și că vorbește cu duhurile necurate. Părintele a pornit spre casa fetiței, a început rugăciunile și binecuvântarea. Era deja seară și când se rugau Rozariul, copila a recunoscut și a văzut că duhurile rele părăseau casa.

O a treia întâmplare este aceea petrecută la Bakaka (Kenya), unde un băiat era pe moarte. Toți s-au adunat să-l asiste pentru ultimele momente, căci moartea era mai sigură ca orice. Părintele a fost chemat și el să se roage. Nici el nu credea că se mai poate întâmpla ceva. Acesta s-a așezat, a invitat oamenii să se roage sfintei Fecioare Maria, mama tuturor, și au început să se roage Rozariul. Pe când se apropiau de final, băiatul a început să de-a semne de trezire. Când Rozariul a fost gata, s-a ridicat și a început să umble. Toți au considerat că este o minune a Mariei, așa că bucuria lor a fost enormă.

Este luna august, o lună a Mariei ridicată și încoronată..., dar, parcă, mai puțin amintită și invocată ca mai înainte. Am simțit un gust amar gândindu-mă că nu ne mai întâlnim prea des cum fac cei din Africa pentru a ne ruga Rozariul împreună, chiar poate la Cacica, la sanctuar, că poate ne rugăm tot mai mult doar pentru noi și mai puțin pentru alții.

O, Marie, mama tuturor, adună-ne mai întâi pe toți ca să ne putem bucura împreună de minunile și intervențiile tale. Amin.

Pr. Florin-Petru Sescu



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat