Instrumente ale milostivirii

Contemplarea milostivirii lui Dumnezeu trebuie să fie urmată de o transformare a propriei vieţi şi de o sintonizare a ei pe lungimea de undă a milostivirii divine. Înseamnă, de fapt, să fim tot mai milostivi pentru a deveni asemenea Tatălui. Acesta trebuie să fie angajamentul pentru Anul Milostivirii şi pentru fiecare an al vieţii noastre. Mulţimea cuvintelor despre milostivire ar trebui să fie urmată de o avalanşă de atitudini şi fapte concrete care să aline vieţile celor mai încercaţi şi să ne facă, pe fiecare în parte, mai atenţi, mai înţelegători, mai toleranţi, mai sensibili, mai cinstiţi, mai responsabili, mai implicaţi etc.

În Mesajul pentru Ziua Mondială a Tineretului 2016, papa Francisc îi îndeamnă pe tineri să trăiască milostivirea inimii şi a braţelor: "Mie îmi place mereu să asociez fericirile evanghelice cu capitolul 25 din Matei, când Isus ne prezintă faptele de milostenie şi spune că pe baza lor vom fi judecaţi. De aceea vă invit să redescoperiţi faptele de milostenie trupească: a da de mâncare celor flămânzi, a da de băut celor însetaţi, a-i îmbrăca pe cei goi, a-i primi pe cei străini, a-i asista pe bolnavi, a-i vizita pe cei închişi, a-i îngropa pe cei morţi. Şi să nu uităm faptele de milostenie sufletească: a-i sfătui pe cei care se îndoiesc, a-i învăţa pe cei neştiutori, a-i avertiza pe păcătoşi, a-i mângâia pe cei mâhniţi, a ierta ofensele, a suporta cu răbdare persoanele deranjante, a-l ruga pe Dumnezeu pentru cei vii şi pentru cei morţi. Cum vedeţi, milostivirea nu este "cumsecădenie", nici simplu sentimentalism. Aici este verificarea autenticităţii faptului de a fi discipoli ai lui Isus, a credibilităţii noastre ca şi creştini în lumea de astăzi". Nu vom aprofunda fiecare faptă de milostenie trupească şi sufletească, ci vom încerca să vedem că pentru a le trăi bine este necesar să facem câţiva paşi. Înaintea de toate a deschide ochii. Viaţa de fiecare zi ne oferă atâtea şi atâtea ocazii pentru a trăi milostivirea.

De multe ori îl întâlnim pe Cristos flămând, însetat, străin, gol, bolnav, închis, şi ochii noştri privesc în altă parte sau, poate, îi închidem cu totul! Dar nu este suficient să privim, ci trebuie să îi vedem pe oameni în demnitatea lor, să îi vedem ca fii ai lui Dumnezeu, fraţi şi surori ale noastre. Următorul pas este să ne apropiem de persoane, să devenim aproapele aproapelui nostru, să înlăturăm atâtea ziduri care se înalţă între noi şi să construim punţi ce unesc vieţile noastre. Prea uşor păstrăm distanţele şi rămânem mulţumiţi în zona noastră de confort fără a ne îndrepta spre cei care au nevoie de ajutor şi fără a-i lăsa să se apropie de noi. Următorul pas este să simţim compasiune, aşa cum a simţit Cristos de atâtea ori în faţa suferinţelor oamenilor. Să trecem de la o inimă de piatră la o inimă de carne, care iese din indiferenţă şi din nepăsare şi e sensibilă la trăirile semenului. Motivaţia pentru acţiunile concrete trebuie să pornească din inimă şi, astfel, ce vine din inimă sigur va ajunge la o altă inimă!

Aceşti paşi ne pot ajuta să punem în practică faptele de milostenie trupească şi sufletească. Vom descoperi că sunt atâtea ocazii pentru a face binele şi pentru a manifesta milostivirea, dacă "radarul" vieţii noastre este atent la semnalele ce se emit în jurul nostru. În felul acesta devenim cu adevărat instrumente ale milostivirii lui Dumnezeu.

Pr. Felix Roca