Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru familii -

Pildești. În drum spre Întâlnirea Familiilor

Pe lângă porțile sfinte deschise în atâtea bazilici, catedrale și biserici, Anul Milostivirii a deschis și continuă să deschidă multe porți și în om. Cărări pe care poate nu mai mergea nimeni, acoperite deja cu "buruienile" vremii, drumuri uitate, care poate nu mai duceau nicăieri, orgolii, prejudecăți, obiceiuri de care nici nu ne gândeam că mai putem scăpa, în acest an, toate au fost răscolite, bătătorite, redimensionate și reevaluate.

Familia, la rândul ei, parcă într-un continuu travaliu, încă se află în căutarea identității proprii. Preocupată poate în mod excesiv de imaginea pe care trebuie să o aibă în lume, de "casa, pomul, fântâna și copilul" pe care, conform tradiției, trebuie să le lase generațiilor de după, nu mai are timp să se oprească la "izvor", să bea și să meargă mai departe.

Trăim astăzi într-un "provizoriu" continuu, iar familia este la rândul ei parte din acest "provizoriu": probe înainte de căsătorie; accentul exagerat de multe ori pe evenimentul nuntă, în detrimentul formării profunde pentru ceea ce urmează după; priorități care, de fapt, nu sunt priorități; accentul pus pe imaginea externă în detrimentul celei interne și nu în ultimul rând, un timp prea scurt sau deloc alocat formării ca viitori soți.

La Pildești, la 6 august, păstorul diecezei împreună cu multe familii din dieceză vor să sublinieze încă o dată că familia este darul lui Dumnezeu pentru această lume, că, fără ea, nici Biserica și nici statul nu pot să existe, că din ea ies vocațiile la viața de familie, precum și la preoție sau la viața consacrată.

La Pildești vom redescoperi darul milostivirii, rolul iertării dintre soți, dintre părinți și copii, dintre copii și părinți. Acolo, adunați în jurul păstorului, călăuziți de cateheza părintelui Paolo Gentili, directorul Oficiului Național pentru Pastorația Familiilor din Italia, împărtășindu-ne din milostivirea lui Dumnezeu, cu trupul și prezența sa, participând și ascultând cu atenție mărturiile pe care le vor da câteva familii și bucurându-ne de versurile și melodiile folclorice ale Sofiei Vicoveanca, vom descoperi bucuria de a ne întâlni alături de cât mai multe familii, sâmbătă, 6 august.

Pr. Felician Tiba

* * *

Program

Întâlnirea diecezană a familiilor va fi precedată de trei zile dedicate familiei și milostivirii, zile dedicate comunității din Pildești

Sâmbătă, 6 august

09.00: Deschiderea

09.10: Cateheza zilei, pr. Paolo Gentili, directorul Oficiului Național pentru Pastorația Familiei din Italia

11.00: Sfânta Liturghie

14.00: Mărturii de la familii pentru familii

15.30: Recital folcloric: Sofia Vicoveanca

17.00: Încheierea



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat