Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

În spiritul comuniunii și al carității

Episcopul Petru Gherghel s-a aflat în perioada 3-9 iulie într-o vizită în Austria. A trecut pe la Bad Deutsch-Altenburg, locul de naștere al episcopului martir Anton Durcovici. La Bregenz a participat la manifestările ocazionate de sărbătorirea a 50 de ani de existență a parohiei. S-a întâlnit cu preoții români din Austria, cu câțiva episcopi și cu card. Christoph Schönborn. La întoarcere a trecut prin Budapesta unde s-a întâlnit cu cardinalul Péter Erdö. Preasfințitul a binevoit să împărtășească, în cele ce urmează, câteva dintre impresiile vizitei.

Dând curs invitației speciale a episcopului de Feldkirch, Excelența Sa Benno Elbs, de a lua parte la sărbătoarea Sfântului Columban, care s-a desfășurat în una dintre bisericile dedicate acestui sfânt, m-am deplasat cu bucurie să reprezint dieceza la acest moment sărbătoresc.

Pentru a ajunge în această comunitate am trecut, cum era și firesc, prin localitatea în care, în anul 1888, s-a născut fericitul nostru martir Anton Durcovici. Este cunoscut faptul că aici a lucrat pr. Alois Fechet, iar acum lucrează, încă din anii ?90, părintele paroh și apoi decan Pavel Balint.

Aici am avut bucuria de a vizita locul în care s-a născut și biserica unde a fost botezat episcopul Anton Durcovici și am celebrat o sfântă Liturghie de aducere aminte și de mulțumire chiar în minunata și istorica biserică a acestei comunități.

E frumos că în această comunitate credincioșii sunt conștienți de oferta unuia dintre ei, care a venit la Iași și apoi la București, de unde a fost ales și consacrat episcop pentru eparhia noastră, în timpul greu al instalării noii orânduiri ateo-comuniste. În biserica unde a fost botezat se află o expoziție permanentă cu documente și imagini de arhivă și se celebrează frecvent Liturghii speciale. De asemenea, în această biserică vin pelerini din Dieceza de Iași pentru a intra în comuniune cu spiritul religios al vrednicului păstor.

De la Bad Deutsch-Altenburg am trecut prin Dieceza St. Pölten pentru a-i întâlni pe alți doi preoți ai noștri, Eusebiu Bulai și Iosif Bălteanu, împreună cu episcopul locului, Excelența Sa dr. Klaus Küng, unul dintre marii noștri prieteni de pe timpul când era episcop de Feldkirch și Vorarlberg, adică încă din anul 1990. În această dieceză, de mai mulți ani, lucrează cu multă dăruire zece preoți, care vestesc cu bucurie cuvântul Domnului credincioșilor. Punctul central al vizitei a fost, așadar, comunitatea Bregenz, unde a lucrat încă din anul 1992 prelatul Albert Holenstein, de fericită amintire. Aici a avut loc jubileul de 50 de ani de la construirea și consacrarea bisericii dedicată sfântului abate Columban (543-615).

Un moment special al sărbătorii a fost celebrarea solemnă a sfintei Liturghii a hramului și a jubileului prezidată de episcopul locului, Benno Elbs, înconjurat de episcopii oaspeți și de mulți preoți și credincioși, toți legați de marele apostol, venit din Irlanda să vestească evanghelia.

Am rămas impresionat de amploarea sărbătorii, de faptul că o mulțime de credincioși din Parohia Bregenz și din Dieceza de Feldkirch, având alături oaspeți din împrejurimi, dar și din Irlanda, Franța, Germania, Italia, au venit special în pelerinaj la această biserică frumoasă, nouă și modernă.

Pentru mine și pentru preoții noștri care lucrează în această episcopie a fost o fericită ocazie de a ne aminti și de a ne ruga pentru odihna sufletului prelatului Albert Holenstein. La mormântul său am așezat o candelă de prețuire și de păstrare vie a memoriei sale pentru tot binele pe care l-a făcut preoților, seminariștilor, surorilor și credincioșilor noștri prin operele pe care le-a susținut în dieceza noastră cu o rară generozitate.

Întâlnirea cu preoții care activează în Dieceza de Bregenz a avut loc în parohia unde lucrează părintele paroh și decan Pavel Solomon și a fost un moment de împărtășire și de comuniune sacerdotală. Important a fost și momentul reîntâlnirii cu episcopul locului, Excelența Sa Benno Elbs.

La întoarcerea spre țară am avut posibilitatea să-l întâlnesc pe episcopul Diecezei de Graz-Seckau, Excelența Sa Wilhelm Krautwaschl, în care activează șase dintre preoții diecezei noastre. Deoarece toți preoții români sunt tineri și generoși, ei reprezintă o notă de bucurie a episcopului locului, dar și a noastră, și justifică speranța unei activități pastorale rodnice și a colaborării noastre în favoarea credincioșilor din această dieceză. Aici am putut să-i întâlnesc pe toți și să trăim clipe de adevărată colegialitate și prietenie sacerdotală în casa parohială a pr. Claudiu Budău, numit recent responsabil diecezan pentru toți preoții din alte țări și dieceze ce activează aici.

După ce am trecut prin Mannersdorf, parohia unde l-am întâlnit pe pr. Florin Farcaș - unul dintre preoții tineri care lucrează de câțiva ani în Arhidieceza de Viena - am avut bucuria de a-i întâlni pe alți preoți din țară și din dieceza noastră care desfășoară de câțiva ani o activitate pastorală intensă și care formează un grup de preoți generoși și curajoși care fac bucurie Bisericii locale, sub coordonarea cardinalului Christoph Schönborn, cel care de multe ori a vizitat România, Dieceza de Iași și pe care am avut bucuria de a-l întâlni în mănăstirea dominicană din Retz.

În Arhidieceza de Viena activează șapte preoți originari din România și este prima arhidieceză din Austria cu care a început colaborarea noastră prin pr. Alois Fechet și pr. Pavel Balint, dar și prin ceilalți pe care am reușit să-i întâlnesc direct și să împărtășim impresii și bucurii comune. Unul dintre cei mai recenți preoți care lucrează în Arhidieceza de Viena s-a întors de doi ani din Kenya, unde a oferit o slujire generoasă și curajoasă în plină operă de primă evanghelizare împreună cu pr. Eugen Blaj. Este vorba de pr. Victor Osoloș, care oferă acum o slujire nouă împreună cu ceilalți părinți "fidei donum" din Austria.

După întâlnirea cu preoții din diferite zone ale Austriei am avut bucuria să întâlnesc la sediul Fraților Școlilor Creștine pe fratele Johann Gassner, provincial al Europei Centrale, și întreaga comunitate din Strebersdorf, din care fac parte și comunitățile fraților din Iași și Pildești. M-am bucurat să trăiesc clipe de frățietate cu toți cei din casă și să ne întâlnim în rugăciune cu vrednicii "bruderi" care au lucrat exemplar în domeniul educației și al școlii, lăsând o frumoasă moștenire spirituală generațiilor noi de azi.

La întoarcere, trecând prin Budapesta, m-am bucurat să întâlnesc alți doi dintre cei trei preoți care lucrează în pastorația credincioșilor catolici de limbă română din capitala Ungariei, dar care oferă și slujirea lor comunității locale unde locuiesc și activează.

Un moment special a fost întâlnirea cu cardinalul Péter Erdö, primatul Ungariei, care s-a bucurat de prezența preoților care au studiat și lucrat în pastorația locală și care și-a manifestat speranța unei continuări a acestui program de colaborare. Cardinalul și-a amintit de preoții Felix Măriuț și Andrei Varga, care au studiat la Universitatea din Budapesta, și s-a bucurat de venirea pr. Gabriel Balint, care acordă asistență credincioșilor catolici români din Budapesta.

Cu ce impresie m-am întors în țară? În primul rând cu admirația ofertei tuturor preoților noștri de a lucra în ogorul Domnului și dincolo de granițele diecezei și țării noastre, plini de curaj și entuziasm. În același timp, m-au impresionat bucuria și speranța lor că tot ceea ce fac este un "donum fidei" - dar al credinței pentru credincioșii din alte dieceze, creând astfel punți de legătură între toți membrii Bisericii noastre catolice, fără deosebire de granițe și diferențe de limbă și obiceiuri, pentru că toți facem parte din același popor al lui Dumnezeu.

+ Petru Gherghel, episcop de Iași



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat