Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Posta redactiei -

Răspundem cititorilor

- Anton Mosoia (e-mail). "Lucrările apărute la Editura «Presa Bună» au fost încă din copilărie și sunt și astăzi pentru mine un izvor al cunoașterii și al dezvoltării spirituale. Apariția calendarului «Cinci pâini de orz 2016» a reprezentat pentru mine o surpriză plăcută, pentru care vă mulțumesc și vă felicit din toată inima. Menționarea preoților, episcopilor, arhiepiscopilor, vizitatorilor apostolici și a altor persoane consacrate care au slujit în România și au părăsit această lume, urcând spre patria promisă, mi-a oferit posibilitatea de a-mi aminti de unele momente din viața mea. Mi-a amintit de momentul administrării sacramentului Mirului, în catedrala «Sfântul Iosif», de către arhiepiscopul Alexandru Theodor Cisar, al cărui loc de odihnă veșnică se află în capela «Sfânta Ana», străjuit de o placă de marmură. Mi-a amintit de Mons. Iosif Schubert, de părintele Matias Pozar și de mulți alții care mai devreme sau mai târziu ne-au părăsit, trecând la Domnul. Atunci am luat hotărârea, ca ajutat de tehnica modernă, de a colecta toate acele informații într-un singur document, intitulat «bază de date». Acest document vi-l trimit anexat. Poate vă va folosi cândva".

Vă mulțumim mult pentru interesul pe care îl arătați față de publicațiile de la "Presa Bună". Suntem onorați și apreciem mult că ați găsit în calendarul "Cinci pâini de orz" informații pe care le considerați utile și care v-au trezit amintiri frumoase. Am văzut baza de date la care ați lucrat și apreciem mult munca pe care ați depus-o. Noi avem deja o bază de date cu preoții răposați și fotografiile lor. Aceasta este disponibilă și pe internet la adresa: www.ercis.ro/dieceza/ preoti/raposati.asp. Evident, datele despre preoți le corectăm pe măsură ce descoperim sau primim noi informații. De la an la an lista s-a completat și s-a îmbunătățit. Dacă veți descoperi preoți care nu sunt trecuți, date care nu sunt exacte sau ceva de îndreptat nu ezitați să ne scrieți. Numai așa se poate progresa și se pot îmbunătăți lucrurile. Mulțumindu-vă încă o dată, vă dorim binecuvântare de la Domnul în tot ceea ce faceți.

- Egidiu Afrențoaei (Barați). "Am scris o poezie cu scopul de a ajuta creștinii să rămână statornici..., în a fi cu Dumnezeu, să-și imagineze într-o oarecare măsură, prin această poezie, cum e fără Dumnezeu. De aceea m-am gândit să o trimit redacției! Dacă e potrivită, m-aș bucura să o citesc într-un viitor număr al revistei".

Am primit poezia dv. și vă mulțumim pentru preocupările și dorința pe care le aveți de a-i ști pe oameni că merg spre cer. Pentru publicare se cer însă poezii mai scurte. Creația dv. este prea lungă, pentru a fi publicată e nevoie de aproape două pagini de revistă. Vă recomandăm să vedeți poeziile publicate până acum și să vă orientați după ele.

- La întrebarea Ce înseamnă pentru tine a fi milostiv? adresată cititorilor în revista din luna ianuarie, pagina 26, am mai primit câteva gânduri. În numerele viitoare ale revistei vom publica cele care nu au încăput în acest număr și cele care vor mai sosi.

A.T. (Iași). "Suntem o familie cu trei copii, la rândul lor căsătoriți având copii mari. Totul a fost bine și frumos până într-o zi când unul dintre copiii noștri a primit vestea unui diagnostic dur și agresiv care ne-a îngrijorat pe toți. Copilul nostru bolnav a primit vestea cu mult calm și liniște într-o totală resemnare... Analizele efectuate au fost toate extrem de rele cu un pronostic sumbru. A fost nevoie de o intervenție chirurgicală pe care a suportat-o cu calm și liniște. Toată familia i-am fost alături. Un lucru doresc să scot în evidență, și anume faptul că persoane total necunoscute (ne întâlneam zilnic la sfânta Liturghie), cunoscuți, rude, toți s-au oferit să ne susțină cu rugăciuni și multe sfinte Liturghii oferite pentru sănătatea copilului nostru. Ce bucurie și speranță pentru noi că trăim într-o comunitate unde ne putem baza unii pe ajutorul celorlalți. Tuturor le mulțumim și le rămânem profund recunoscători. Pentru noi aceasta înseamnă că Dumnezeu este milostiv!"



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat