Vacanţa este timpul ideal pentru...?

Vacanţa (sau concediul) ar trebui să fie un timp de odihnă pentru trup şi suflet, oferindu-ne linişte şi bucurii, în special bucuria de a sta în natură şi de a întâlni oameni noi, de a crea relaţii de prietenie reale, nu virtuale.

Aşa ar trebui să fie. De fapt, aşa era atunci când calculatorul şi internetul erau doi străini pentru viaţa noastră, iar vacanţele erau adevărate aventuri în aer liber, momente de har în care se construiau şi consolidau prietenii. Vacanţa este timpul ideal pentru a cunoaşte oameni noi, aşa cum sunt ei, nu aşa cum se văd pe acel display pe care uităm să-l mai închidem.

Computerul şi "reţeaua" ar trebui să ne ajute viaţa, însă de cele mai multe ori, mai ales în vacanţe, devin o povară: creează dependenţă, impun un ritm haotic de informare, ne transformă în narcisişti, etalând doar ceea ce ne place din ceea ce suntem. În lumea virtuală fiecare poate fi ceea ce vrea, iar ispita de a nu fi tu însuşi este irezistibilă.

Adevărul despre oameni şi viaţă nu-l poţi afla stând în faţa unei maşinării şi butonând. Frumuseţea prieteniei o putem cunoaşte doar în relaţiile interumane nemijlocite de reţelele de socializare. Oare am uitat diferenţa dintre o îmbrăţişare reală şi una virtuală?!

Numai amintirea momentelor frumoase şi prieteniile supravieţuiesc vacanţei care trece atât de repede. Să folosim bine timpul: să cunoaştem oameni, să citim (cărţi!) despre adevăraţii oameni mari ai lumii, să iubim natura, să practicăm un sport, să facem orice, numai să nu păcătuim pierzându-ne zilele şi viaţa în faţa unor iluzii prezentate de oameni despre care ştim atât de puţin.

Trebuie să învăţăm să ne organizăm cât mai bine şi să ne trăim vacanţa cu seninătatea celui care ştie ce vrea să facă cu viaţa lui, nelăsând loc haosului, lenei, indiferenţei faţă de oameni şi faţă de natură.

Atenţie mai ales la acest ultim aspect: cum rămân oamenii şi natura în urma întâlnirii cu noi? Să nu uităm că "grija faţă de natură este parte dintr-un stil de viaţă care implică şi capacitatea de a trăi împreună şi de comuniune... Trebuie să simţim din nou că avem nevoie unii de alţii, că avem o responsabilitate faţă de ceilalţi şi faţă de lume, că merită să fim buni şi cinstiţi" (Papa Francisc, Laudato si, p. 228-229).

Pr. Laurenţiu Dăncuţă