Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru tineri -

Cracovia 2016 - Ziua Mondială a Tineretului

Anul acesta, peste două milioane de tineri se vor întâlni la Cracovia pentru o nouă Zi Mondială a Tineretului. Polonia va deveni "campus misericordiae", un tărâm al milostivirii binecuvântat de viața sfântului Ioan Paul al II-lea și a sfintei Faustina Kowalska, exemplari apostoli ai milostivirii. În mijlocul tinerilor va fi prezent papa Francisc care a declarat acest eveniment ca un Jubileu al Tinerilor în cadrul Jubileului Extraordinar al Milostivirii. Papa Francisc a ales pentru ZMT Cracovia 2016 următoarea temă: "Fericiți cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire" (Mt 5,7). De la această minunată sărbătoare nu vor lipsi tinerii din Dieceza de Iași, care vor fi însoțiți de PS Petru Gherghel.

Pelerinajul tinerilor din Dieceza de Iași la Ziua Mondială a Tineretului de la Cracovia prevede două momente. Zilele în dieceze se vor desfășura în perioada 20-25 iulie, timp în care pelerinii vor descoperi bogăția Bisericii din Polonia, vor întâlni familiile și tinerii care doresc să îi primească. Tinerii din Dieceza de Iași vor trăi acest timp în Dieceza de Kielce.

Evenimentele principale ale ZMT Cracovia 2016 se vor desfășura în perioada 25-31 iulie. Ziua Mondială a Tineretului începe cu sfânta Liturghie de deschidere, celebrată de episcopul locului, în ziua de 26 iulie, după-amiaza.

Prima întâlnire cu Sfântul Părinte, ceremonia de primire va avea loc joi, 28 iulie. Vineri se va celebra Calea crucii. Crucea ZMT este purtată într-o procesiune în timpul acestei ceremonii, iar tinerii urmează un traseu stabilit prin oraș, dând mărturie despre credința lor. Tinerii din întreaga lume se vor întâlni cu Cristos cel răstignit și vor participa la această celebrare în ziua de 29 iulie.

Cea mai deosebită parte a evenimentelor centrale este privegherea cu Sfântul Părinte, sâmbătă, 30 iulie. Data de 31 iulie va fi ziua ultimului eveniment central, sfânta Liturghie de încheiere, celebrată de Sfântul Părinte. În timpul acestei celebrări, papa trimite tinerii în lumea întreagă. La sfârșit, Sfântul Părinte anunță de obicei locul următoarei întâlniri cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului.

În zilele de 27, 28 și 29 iulie, în cursul dimineții, vor avea loc catehezele, ținute în limbi diferite de episcopi din întreaga lume, care introduc pelerinii într-o învățătură despre fericire. În timpul catehezei, preoții pregătesc tinerii să înțeleagă semnificația sacramentului Reconcilierii, pe care ei îl pot primi în fiecare dimineață. După fiecare cateheză se va celebra sfânta Liturghie.

Pr. Felix Roca



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat