Bunicii, oglinzi vii ale milostivirii divine
Bătrânii sunt cea mai mare comoară pentru noi toți. De la ei am învățat să ne rugăm, să ne comportăm și de la ei am primit multe bucurii. Cu toate acestea, ei sunt de multe ori uitați și marginalizați. Modernizarea a adus mari schimbări atât la sate cât și la orașe, și s-au pierdut astfel valori, mentalități și tradiții întipărite în istoria popoarelor. Marile orașe au devenit "centre ale singurătății și suferinței" în care bătrânii sunt abandonați, uitându-se de bogăția pe care aceștia o reprezintă. Deși unește oamenii prin posibilitățile pe care le oferă, orașul izolează și dezbină. Singura cale de mângâiere este sprijinul și prietenia unei inimi sincere. Un scriitor al secolului spunea, referitor la importanța simplității inimii, următoarele: "Am un prieten țăran cu care am trăncănit câteva ore până târziu în noapte. El nu înțelege nici jumătate din balastul pe care eu îl am în cap, dar inima lui o înțelege pe a mea". Pentru că "sufletele care trăiesc în iubire se deosebesc printr-o mare lumină în cunoașterea lucrurilor dumnezeiești, atât în sufletul lor cât și în sufletele celorlalți" (MJ 1191).
Asociindu-ne intenției de rugăciune a Sfântului Părinte din această lună, să nu uităm de aceste suflete calde și pline de iubire!
Ana Dănculesei