Sărbătoarea Copiilor
"Să creștem milostivi ca Tatăl!" este tema Sărbătorii Copiilor care va avea loc la Nicolae Bălcescu, în ziua de 4 iunie. Este o sărbătoare a credinței și a bucuriei, deoarece copiii din întreaga Dieceză de Iași se adună în jurul lui Isus, cel mai bun prieten al lor.
Copiii sunt o bogăție pentru omenire și pentru Biserică. În același timp ei au nevoie de ajutor, de iubire și de iertare. Sărbătoarea Copiilor are rolul de a transmite copiilor că cei mari, în numele lui Isus, au grijă de ei, îi ajută să se apropie de Dumnezeu, îi educă pentru a trăi așa cum Isus însuși dorește! Într-un mod special, anul acesta copiii sunt îndemnați să descopere mai mult milostivirea lui Dumnezeu.
Evenimentul se va desfășura după următorul program:
08.00 - Deschiderea centrelor de primire
09.30 - Program de animare
10.00 - Deschiderea Sărbătorii Copiilor; Rugăciune, moment catehetic, imnul
10.30 - Pregătire pentru sfânta Liturghie
11.00 - Sfânta Liturghie
12.30 - Program de animare
13.00 - Festivalul copiilor
14.30 - Încheierea sărbătorii
Mai multe detalii se găsesc pe siteul www.tinericonectati.ro.
Pr. Felix Roca