Pelerinaj jubiliar
Institutul Secular "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" a împlinit anul acesta 90 de ani de existență în Biserica Universală și 20 de ani de existență în România. Aceste aniversări au fost marcate printr-un pelerinaj organizat de terezine la sanctuarul din Șumuleu-Ciuc, la 16 aprilie.
La eveniment au participat Maria-Teresa Candian, directoarea generală a institutului, pr. Pietro Borelli și pr. George Paștiu, asistenții spirituali ai institutului, 33 de preoți din Moldova și peste 150 de terezine.
Ziua a debutat cu rugăciuni penitențiale pentru a intra prin poarta sfântă de la Șumuleu-Ciuc, după care un călugăr franciscan a prezentat biserica și statuia Fecioarei Maria. În liniște, fiecare terezină a urcat scările spre statuia Fecioarei Maria pentru a se ruga personal. După aceea s-a recitat Rozariul în biserică.
A urmat sfânta Liturghie de la ora 13.00, prezidată de pr. Ciprian Bulai de la Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iași, avându-i alături pe Mons. Benone Farcaș, rectorul aceluiași institut, pr. Alois Fechet, vicar episcopal cu viața consacrată în Dieceza de Iași, împreună cu alți 30 de preoți.
În cadrul predicii ținute de Mons. Benone Farcaș am fost îndemnați "să umplem lumea de fapte bune, să-l slujim pe Cristos și Biserica, după carisma fondatorului (episcopul Aurelio Bacciarini), având alături iubirea necondiționată a sfintei Tereza de Lisieux".
La finalul Liturghiei au luat cuvântul părintele Alois Fechet, care ne-a transmis salutul PS Petru Gherghel, preoții de la Lugano, precum și Maria-Teresa. Elena Matei, responsabila terezinelor pentru România, a mulțumit tuturor preoților care ne-au format, fondatorilor și directoarei generale a institutului și a urat tuturor terezinelor curaj în slujire, după modelul sfintei Tereza a Pruncului Isus, patroana institutului.
Institutul Secular "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" este unul feminin, iar din el fac parte persoane necăsătorite sau văduve. Acesta a luat ființă în anul 1926 în Dieceza de Lugano (Elveția). Cu ocazia inaugurării institutului, fondatorul spunea că a dorit "să deschidă un orizont frumos, minunat, asemănător celui pe care l-a deschis Isus apostolilor și ucenicilor săi". Carisma institutului este "slujirea lui Dumnezeu și a Bisericii". Îndeplinind această carismă, prin voturile de ascultare, sărăcie și curăție, persoanele care se angajează să urmeze spiritualitatea sfintei Tereza descoperă zilnic calea cea mai directă spre sfințenie: "Calea cea mică a iubirii". Specificul vieții celor care fac parte din acest institut secular este acela de a trăi în mijlocul lumii, și nu în mănăstire, răspunzând îndemnului: "Fiți sfinți precum Tatăl vostru din cer...".
În România primele vocații au apărut în anul 1996, mai întâi la Blaj, apoi la București, Câmpina și Iași. Astăzi sunt grupuri de terezine în localitățile Iași, Bacău, Huși, Onești, Roman, Suceava, Poiana-Micului, Focșani, Sagna, Buruienești, Săbăoani, Pildești, Buhonca, Butea, Vatra-Dornei. În biserica locală, activitatea noastră în cei 20 de ani de existență este marcată de personalitatea directoarei noastre. Ea trăiește în casa centrală din Lugano, dar se implică și ne susține continuu în tot ceea ce facem. La îndemnurile ei, surorile se străduiesc să-și dezvolte carisma proprie și să promoveze printre ele dimensiunea contemplativă a Mariei și cea activă a Martei. Maria-Teresa ne cere în mod constant să punem mare accent pe formarea spirituală, participând la exercițiile spirituale organizate în fiecare an. Acum, la ceas aniversar, îi mulțumim și îi suntem profund recunoscătoare pentru că ne ajută, ne dă curaj să privim cu încredere spre viitor, trăind vocația noastră, adaptându-ne la nevoile și cerințele de astăzi ale Bisericii, promovând spiritualitatea institutului, potrivită femeilor timpului nostru.
Elena Matei și Teodora Pantazi