Micul emigrant

Istorioară morală de Christophor v. Schmid

Traducere de Bronislav Falewski

(continuare din numărul trecut)

8. Ostaşii străini

Între timp a sosit şi toamna cu o vreme senină şi foarte frumoasă, împestriţând pădurile din jurul lacului Eller. Încă nu călcase picior de soldat pe pământul acestui sat primitor. Numai din cauza dărilor mari se simţea că este război. Dar într-o seară valea a început să răsune de sunetele războinice ale unor tobe. Un regiment francez a trecut prin sat, iar câţiva soldaţi au rămas aici pentru o perioadă de timp. Ioana se temea puţin pentru Ludovic că soldaţii francezi se vor arăta duşmani faţă de el, recunoscând în el pe copilul unor părinţi emigraţi, şi că din această cauză vor căuta să-l pedepsească pe soţul ei, pentru că l-au primit în casa lor. I s-a adus la cunoştinţă lui Laurenţiu că şi el va trebui să primească în casa sa un soldat şi să vină, aşadar, la tei pentru a-l lua în primire.

Ludovic voia să se îmbrace cu hainele de sărbătoare, pentru a-l primi pe oaspete. Dar Ioana i-a spus:

- Lasă, rămâi cu aceste haine pe care le ai pe tine; va fi mai bine dacă nu apari într-o haină mai frumoasă decât a lui Conrad. Ai grijă să nu vorbeşti în limba franceză şi pentru nimic în lume să nu scapi vreun cuvânt. Oaspeţii noştri nu trebuie să ştie că aici se află un mic compatriot. Trebuie să vedem mai întâi de toate ce fel de oameni sunt.

Când soldatul, cu o înfăţişare serioasă de războinic, a intrat în camera de curat, şi a dat peste feţe atât de prietenoase, s-a arătat foarte mulţumit. S-a aşezat la masă şi şi-a umplut pipa cu tutun. Ludovic a adus repede foc pentru a-i aprinde pipa. Conrad a adus o cană cu bere bună şi apă limpede şi rece. Liza a aşezat între timp masa. După ce omul şi-a fumat pipa şi şi-a curăţat-o, Liza a servit supa. Ludovic a adus apoi nişte porumbei fripţi, iar Conrad l-a urmat cu salata. Soldatul cel serios a zâmbit prietenos şi a dat din cap în tăcere; i-a plăcut foarte mult cum îl serveau copiii. A mâncat cu poftă. Ludovic s-a aşezat într-un colţ şi nu-şi mai lua ochii de la soldat.

După masă a mai intrat şi un alt soldat, pentru a-şi vizita camaradul şi au început să vorbească. Când Ludovic a auzit după atâta timp din nou limba sa maternă, credea că aude o muzică cerească. A sărit în sus de bucurie şi i-a salutat pe cei doi soldaţi în limba franceză cu multă prietenie. Soldaţii priveau miraţi la gingaşul şi plăcutul băiat îmbrăcat în hainele sale de ţăran care vorbea atât de curat şi fluent limba franceză. Nu s-au mai îndoit că este un francez din naştere şi l-au întrebat cum a ajuns aici. Ludovic a început să povestească cum a călătorit cu mama sa, cum a fost ademenit de un cuc în pădure, cum s-a rătăcit acolo, cum a fost primit cu atâta bunătate de către Laurenţiu şi Ioana şi cum de atunci nu a mai auzit nimic despre mama sa. Cei doi soldaţi au arătat multă compătimire pentru dânsul şi au devenit foarte prietenoşi faţă de Laurenţiu şi Ioana. Ei le-au strâns mâna lui Laurenţiu şi Ioanei şi l-au rugat pe Ludovic ca şi el să exprime mulţumiri părinţilor adoptivi, pentru iubirea cea mare pe care i-o arată.

În dimineaţa următoare s-a făcut îndată cunoscut printre soldaţii din sat că aici se află un băiat mic din Franţa. Mulţi dintre soldaţi au venit la ei acasă pentru a-l vedea şi s-au bucurat la vederea lui. Ofiţerul, căruia i s-a istorisit că Ludovic este un băiat foarte plăcut, l-a invitat la masă. Ludovic s-a dus imediat în camera sa şi s-a întors îmbrăcat în hainele de sărbătoare. S-a îmbrăcat cu fracul cel albastru; vesta şi pantalonii erau albi ca zăpada, Ioana i-a pieptănat frumos părul cel negru şi buclat. Astfel gătit şi cu pălăria în mână a intrat cu obişnuita lui smerenie în camera ofiţerului, s-a înclinat şi i-a spus că se simte foarte onorat că poate sta la masă cu dânsul. Ofiţerului i-a plăcut foarte mult de băiat că era bine crescut şi manierat şi a stat de vorbă cu el în tot timpul mesei; căci Ludovic era foarte vesel şi doritor de vorbă.

Ofiţerul şi soldaţii au plecat din această localitate; din când în când soseau alţii. Micul Ludovic a devenit de acum o personalitate de mare importanţă în sat. În multe case s-a ivit ceartă între oştenii străini şi locuitori - mai mult că nu se înţelegeau din cauza limbii. Ludovic era chemat imediat şi adesea cu câteva cuvinte reuşea să-i împace. De multe ori stătea gingaşul băiat sub teiul cel mare al satului în mijlocul mai marilor din sat cu părul cărunţit şi a soldaţilor cu barbă, care fără ajutorul lui nu s-ar fi înţeles şi cu toţii îşi arătau recunoştinţa. Ici colea venea câte o trupă cu purtări potrivnice şi priviri ameninţătoare în sat, dar îndată ce Ludovic li se adresa în limba lor feţele se înviorau şi multe neplăceri, care s-ar fi ivit, erau astfel îndepărtate.

Şi ţăranii vedeau marile servicii aduse de Ludovic. "Dacă nu ar fi fost Ludovic, spuneau ei adesea, de multe ori ne-ar fi mers rău". Primarul locului a făcut propunerea ca Laurenţiu, care are încartierat pe micul francez, şi care este spre binele întregii comune să fie scutit de alte încartierări. După vreo câteva opoziţii, majoritatea au fost de acord cu această propunere şi Laurenţiu, care avea destule greutăţi pentru că avea mulţi copii, a fost astfel uşurat.

(va urma)