Monte Berico

La doar doi kilometri de centrul oraşului Vicenţa, pe o colină, se înalţă semeţ sanctuarul Monte Berico, cel mai important din zonă. Poate tocmai de aceea, începând cu anul 1978, Fecioara de la Monte Berico este patroana oraşului şi a Diecezei de Vicenţa. De pe terasa bisericii, pelerinul are parte de o imagine panoramică de excepţie asupra oraşului şi a împrejurimilor.

Statuia sfintei Fecioare din acest sanctuar, sculptată de Nicolo da Veneţia în piatră ce provine din munţii din apropiere, datează din anul 1430.

Maica Domnului i-a apărut, înconjurată de lumină, unei doamne în vârstă, Vincenza Pasini, la 7 martie 1426. În acea perioadă era o mare epidemie de ciumă, iar Maria, plină de compasiune pentru populaţia vicentină, i-a apărut acestei doamne, care mergea să ducă de mâncare soţului ei care lucra la via de pe acest deal. Maria i-a spus: "Nu te teme, Vincenza! Eu sunt Maria, mama lui Isus care a murit pe cruce pentru salvarea omenirii. Mergi şi spune celor din oraş să înalţe aici o biserică dedicată numelui meu pentru a scăpa de acest flagel care îi loveşte". I-a mai spus că toţi aceia care vor urca să se roage la această biserică în prima duminică a fiecărei luni şi în sărbătorile ei vor primi haruri deosebite.

Timp de doi ani vicentinii nu i-au dat crezare vizionarei, iar ciuma a continuat să facă victime. La 1 august 1428, Fecioara a apărut din nou, insistând să se construiască biserica şi promiţând binecuvântări speciale.

De data aceasta vizionara a fost crezută. S-a început construirea bisericii şi cu cât se înălţau zidurile, cu atât se diminua puterea bolii. Cronicile timpului spun că în trei luni s-a reuşit ridicarea unei capele modeste, pe un perete (chiar în locul apariţiei) fiind aşezată statuia (unde se află şi astăzi), iar ciuma a dispărut în aceste trei luni.

Sanctuarul s-a dezvoltat mereu, căpătând forma actuală în anul 1701, aproape de la început fiind în custodia călugărilor "Slujitorii Mariei".

Pe drumul care urcă spre sanctuar, în anul 1780 s-au construit o mulţime de porticuri şi capele şi au făcut mai accesibilă prezenţa pelerinilor şi înmulţirea procesiunilor.

În anul 1826 s-a construit un nou turn, grandios, opera arhitectului Antonio Piovene, iar în anul 1860 s-a dat o nouă strălucire faţadei neogotice.

În luna mai a anului 1904, sfântul papă Pius al X-lea a ridicat sanctuarul la rangul de basilica minor.

Pe faţadă se pot vedea o mulţime de statui, reprezentând diferiţi sfinţi sau virtuţi: credinţa şi speranţa, sfinţi vicentini (Leonţiu, Carpofor şi Gaetan Thiene), tradiţionali (Anton de Padova şi Maria Magdalena) şi mulţi alţii. Deasupra intrării este reprezentată apariţia Maicii Domnului.

În interiorul bisericii se pot vedea o mulţime de opere de artă, printre care două picturi ale lui Alessandro Maganza: "Fecioara cu cei patru evanghelişti" şi "Botezul lui Isus". Merită atenţie şi "Pieta" semnată de Bartolomeo Montagna, din anul 1500.

Marea bazilică este unul dintre exemplele clasice de artă barocă veneţiană. Chiar în centru domină o cupolă sub care putem vedea o mulţime de statui.

Totuşi, punctul principal al sanctuarului îl constituie statuia numită "Fecioara milostivirii", încoronată la 25 august 1900, de către patriarhul de Veneţia, Giuseppe Sarto, viitorul papă Pius al X-lea.

Sfântul Ioan Paul al II-lea a vizitat sanctuarul în perioada 7-8 septembrie 1991. În discursul său spunea: "Ca şi înaintaşii voştri, care de mai bine de 550 de ani, au urcat pe această colină ca penitenţi, conştienţi de propriul păcat, dar bucuroşi că episcopul lor le-a confirmat ajutorul Mariei, aşa am urcat şi noi la picioarele ei animaţi de o mare încredere în sprijinul ei".

Pr. Iosif Dorcu