Nunțiul în Dieceza de Iași
Mons. Maury Buendía, nunțiu apostolic în România și Republica Moldova, a fost prezent în Dieceza de Iași, în perioada 18-23 martie.
Vizita a avut loc la invitația PS Petru Gherghel cu ocazia hramului Seminarului "Sfântul Iosif" din Iași, a Duminicii Floriilor și a Zilei Tineretului, fiind prima în Dieceza de Iași.
Excelența sa a ajuns la Iași vineri, 18 martie. Sâmbătă, 19 martie, în sărbătoarea Sfântul Iosif, Soțul Sfintei Fecioare Maria, noul nunțiu s-a întâlnit, la ora 9.00, cu profesorii institutului, iar la ora 11.00, însoțit de PS Petru Gherghel și PS Aurel Percă, a celebrat Liturghia hramului Institutului Teologic "Sfântul Iosif" din Iași. În cadrul Liturghiei de hram, 11 studenți din anul IV și nouă studenți din anul V au primit noi slujiri în Biserică (lectoratul și acolitatul), apropiindu-se astfel mai mult de treapta Preoției. După-amiază nunțiul s-a întâlnit cu studenții seminarului.
În Duminica Floriilor (20 martie), Mons. Buendía a participat la Liturghia de la ora 11.00, din catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iași. După-amiază, cu ocazia Zilei Tineretului, la ora 17.00, Excelența sa i-a primit pe tinerii veniți în procesiune pe străzile orașului și a participat la Liturghia dedicată lor. În cadrul Liturghiei, nunțiul a transmis mesajul Sfântului Părinte papa Francisc și a împărțit binecuvântarea specială.
Luni, 21 martie, nunțiul s-a întâlnit cu ÎPS Teofan, mitropolit al Moldovei și Bucovinei. În zilele următoare a vizitat câteva comunități din Dieceza de Iași și diferite obiective religioase și culturale din Moldova.
Mons. Maury Buendía a vizitat și Dieceza de Chișinău în perioada 1-6 martie. Nunțiul a fost întâmpinat de PS Anton Coșa, episcop de Chișinău, iar în zilele ce au urmat s-a întâlnit cu diferite personalități ale Republicii Moldova: ÎPS Vladimir, mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, Nicolae Timofti, președinte al Republicii Moldova, Dorin Chirtoacă, primar al Chișinăului, ÎPS Petru, mitropolit al Basarabiei, și Marius Lazurca, ambasador al României în Republica Moldova.
Mons. Maury Buendia, prin vizita sa în Dieceza de Iași, a făcut tot mai simțită grija Sfântului Părinte papa Francisc pentru creștinii din această parte a Europei.
Andrei Gherghel