Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Stiri -

Știri externe

Anul Sfânt al Milostivirii
"Am decis să stabilesc un jubileu extraordinar care să aibă în centru milostivirea lui Dumnezeu. Va fi un An Sfânt al Milostivirii pe care vrem să-l trăim în lumina cuvântului Domnului: "Fiți milostivi precum Tatăl este milostiv" (Lc 6,36)", a proclamat papa Francisc vineri, 13 martie, în bazilica "Sfântul Petru". Ziua anunțului a coincis cu împlinirea a doi ani de când papa Francisc a fost ales pe scaunul lui Petru. Acest an sfânt va începe la 8 decembrie 2015 și se va încheia la 20 noiembrie 2016.

Călătorie apostolică
Papa Francisc va efectua la 6 iunie o vizită apostolică la Sarajevo, în Bosnia și Herțegovina. Cu excepția celor efectuate în Italia, călătoria apostolică a papei Francisc la Sarajevo este a treia vizită oficială pe care o face în Europa, după cea din Albania (21 septembrie 2014) și de la Strasbourg (25 noiembrie 2014). La Sarajevo a efectuat o călătorie apostolică și sfântul papă Ioan Paul al II-lea, în zilele de 12 și 13 aprilie 1997. Cu aproximativ 4 milioane de locuitori și două diviziuni administrative, populația din Bosnia și Herțegovina este în proporție de 40% musulmană, 30% creștin ortodoxă și 20% catolică.

Aniversări la Taizé
Anul 2015 va fi un an de celebrări pentru comunitatea din Taizé, printre evenimentele majore numărându-se împlinirea a 75 de ani de la fondarea comunității. La 12 mai, se va celebra centenarul nașterii fondatorului, fratele Roger, de la a cărui moarte se împlinesc 10 ani la 16 august. Între 9 și 16 august, va fi "Adunarea tinerilor pentru o nouă solidaritate", cu mai multe mii de tineri participanți. Între 30 august și 6 septembrie va fi organizat un colocviu internațional pentru tineri teologi cu vârste sub 40 de ani, pe tema contribuției fratelui Roger la gândirea teologică.

Premiate
Promovat de Fundația Fidel Götz, cu sediul la Lichtenstein, și de Caritas Internationalis, Premiul Vocile Credinței este acordat anual femeilor catolice care se ocupă de promovarea demnității altor femei constrânse să trăiască în condiții de grave dificultăți materiale și morale în diferite părți ale lumii angajate în apărarea celor mai lipsiți de apărare. Ceremonia din acest an s-a desfășurat în Vatican, la 8 martie. Printre premiate au fost: călugărițele Marta Pelloni și Hatune Dogan, care luptă împotriva traficului de persoane; și Mary McFarland, o femeie care - împreună cu familia ei - merge în taberele de refugiați din întreaga lume, unde oferă consiliere educațională.

Rugăciuni ecumenice
La Paris și în alte 30 de orașe din Franța a fost marcată la 6 martie Ziua Mondială de Rugăciune a Femeilor. Evenimentul a fost promovat de mișcarea ecumenică "Journée Mondiale de Priere" (JMP), care a luat ființă la Paris în 1901, inspirându-se dintr-o asociație americană apărută în anul 1887. Tema inițiativei din acest an a fost pasajul biblic în care Isus îi întreabă pe ucenici după spălarea picioarelor: "Înțelegeți ce am făcut pentru voi?" (In 13,12).

Violențe anticreștine
La Nord Kivu, în Republica Democratică Congo, a fost ucis, la 25 februarie, preotul Jean-Paul Kakule Kyalembera. Opt persoane au atacat călugărițele din mănăstirea dedicată lui Isus și Maicii Domnului din Ranagath, în West Bengal, vineri, 13 martie. Maica superioară, în vârstă de 72 de ani, a fost pângărită, în vreme ce alte trei călugărițe în vârstă au suferit violențe fizice, ducând la internarea în spital a celor patru călugărițe. În Pakistan, duminică, 15 martie, au fost comise două atentate cu bombă împotriva a două biserici din Lahore, una catolică, cealaltă protestantă. Bilanțul este de 15 morți și 78 de răniți, dintre care 30 în condiții foarte grave.

Creștinii în India
"În India, creștinii sunt foarte apreciați de populație pentru serviciul enorm adus societății. Există mii și mii de școli, universități, leprozerii, spitale, case de îngrijire. Prin astfel de opere, creștinii aduc un mare serviciu societății dacă ne gândim și la faptul că 60%-70% dintre cei care beneficiază de astfel de servicii nu sunt creștini, ci musulmani și chiar mai mult: hinduiști. Așadar, contribuția creștinilor este imensă și foarte importantă și la nivelul relațiilor, întrucât creștinii sunt foarte versatili în stabilirea contactelor cu toate culturile, cu Orientul și Occidentul". Este ceea ce a declarat pr. Bernardo Cervellera, directorul agenției Asia News, într-un interviu la Radio Vatican, la 15 martie, în contextul agresiunii a opt persoane împotriva a patru călugărițe catolice cu două zile înainte, în această țară din sudul Asiei.

În slujba comuniunii
Federația Acțiunea Catolică din România (ACRO) a organizat în perioada 2-5 martie, la Traian, un seminar de formare pentru asistenții spirituali ai asociațiilor de tip Acțiune Catolică, cu tema "Acțiunea Catolică și parohia - în slujba comuniunii". Printre vorbitori au fost ÎPS Ignazio Sanna, arhiepiscop de Oristano, pr. Matteo Zorzanello, asistent spiritual al Acțiunii Catolice din Dieceza de Vincenza, pr. Cristian Langa, asistent spiritual național pentru sectorul adulți ACRO. PS Petru Gherghel, în mesajul transmis participanților, a subliniat că "Acțiunea Catolică este chemată să contribuie la trăirea autentică a credinței în comunitățile noastre parohiale și să răspândească mesajul evanghelic cu mult curaj, dincolo de granițele parohiilor, pentru ca acesta să ajungă la toți oamenii".

Încredere în milostivire
Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări a propus, în zilele de 13 și 14 martie, o inițiativă mondială de rugăciune sub tema "Dumnezeu bogat în îndurare" (Ef 2,4). Însuși papa Francisc, în Mesajul pentru Postul Mare din acest an, a recomandat participarea la această inițiativă: "Să nu neglijăm forța rugăciunii a atâtora!". Oficiul pentru Pastorația Tineretului din Dieceza de Iași a preluat ideea și a propus, pentru perioada 13-15 martie, o rugăciune continuă pentru creștinii care și-au pierdut încrederea în milostivirea lui Dumnezeu și nu se mai apropie de sacramentul Spovezii. Inițiativa "Rugăciune 3 zile, 72 de ore, infinite roade" a creat un lanț de rugăciune pe parcursul a trei zile, implicând peste 100 de persoane.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat