Iubire întru speranţă

Într-o scriere a sa, Jürgen Moltmann pledează pentru ancorarea speranţei în transcendent, dar nu ca o promisiune zadarnică în "dincolo", ci ca "fundament al unei speranţe împotriva oricărei speranţe". Iar aceasta implică "acceptarea vieţii din această lume, dar fără a o considera nici paradis al autorealizării, nici infern al autoalienării"; acceptarea ei "ca istorie şi câmp de bătălie dintre orgoliul prometeic şi nihilist şi iubirea umilă şi creatoare"; acceptarea "situaţiei prezente în ciuda inacceptabilităţii sale". Şi, numaidecât, vine vorba de da-ul iubirii, cel care lasă în spate atât da-ul absolut al entuziasmului gol, cât şi contrariul acestuia: nu-ul absolut al marii negări.

De obicei, tinerii sunt cei consideraţi ca fiind plini de entuziasm, dar nu întotdeauna având conţinut, iar negarea (negativismul) este mereu la modă, uneori împinsă până la negarea vieţii (cu multele ei forme). Cu siguranţă că numai da-ul iubirii poate fi motorul care lasă totul în spate şi tinde spre creativitate. Însă nu orice fel de iubire. Singură iubirea creştină, cu relaţionarea sa permanentă la Dumnezeu şi la aproapele şi cu doza sa de umilinţă, poate fi considerată a fi în stare de aşa ceva. Tocmai de aceea nici persoanele cu viaţă consacrată nu se pot realiza printr-o simplă fugă de lume, cât mai ales prin practicarea iubirii. O iubire plină de speranţă.

Pr. Cristian Chinez