Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Scrisoare apostolică

Tuturor consacraților

Înainte de deschiderea noului an pastoral dedicat vieții consacrate, Sfântul Părinte a dat vineri, 21 noiembrie 2014, o scrisoare pastorală, în care a revenit pe larg asupra îndemnurilor, sfaturilor, speranțelor și directivelor îndreptate către persoanele consacrate.

Cât privește obiectivele, se reamintește că trebuie "privit trecutul cu recunoștință". Toate familiile călugărești, privind la istoria proprie și povestind-o, "să-i aducă laudă lui Dumnezeu și să-i mulțumească pentru darurile sale" care în ultimii 50 de ani, prin "suflul de vânt" al Duhului Sfânt, le-a ajutat să parcurgă "un drum rodnic de reînnoire care, cu luminile și umbrele sale, a fost un timp de har, marcat de prezența Duhului".

Al doilea obiectiv cheamă la "a trăi prezentul cu pasiune", lăsându-se mereu "interpelați de evanghelie" pe care "s-o realizeze și s-o trăiască", Isus fiind "cu adevărat prima și unica iubire". Privind la fondatori, persoanele consacrate sunt chemate să se întrebe cu privire la fidelitatea față de misiunea încredințată și să mențină viu caracterul genuin al carismelor proprii, având pasiune pentru semeni și înțelegându-le necesitățile, să împărtășească cu ei bucuriile și durerile.

Ultimul obiectiv consistă în "a îmbrățișa viitorul cu speranță" în ciuda dificultăților, cum ar fi: "Diminuarea vocațiilor, îmbătrânirea, problemele economice, provocările internaționalității și globalizării, capcanele relativismului, marginalizarea și irelevanța socială".

Referitor la așteptările de la Anul Vieții Consacrate, papa își dorește călugări plini de bucurie desăvârșită, femei și bărbați fericiți, care prin trăirea radicalității evanghelice și făcând "un sfânt pelerinaj", să surprindă, să fie atractivi și să trezească lumea. Astfel vor fi "santinele și profeți" care "să iasă din ei înșiși pentru a merge la periferiile existențiale".

Sfântul Părinte scrutează și orizonturile acestui an, prevăzând o colaborare fructuoasă a laicilor "care să împărtășească împreună cu persoanele consacrate idealurile, spiritul și misiunea", bucurându-se cu ei de "aceeași realitate carismatică" pentru a se putea îmbogăți și susține reciproc.

Papa vorbește apoi de ecumenismul vieții consacrate, de experiențele de fraternitate și de dialogul intermonastic cu marile religii care pot duce la cunoaștere reciprocă și colaborări în domenii comune.

Papa le cere episcopilor să aibă o grijă specială pentru promovarea carismelor. Sfântul Părinte încredințează acest an dedicat vieții consacrate Mariei și-i însoțește pe toți cu binecuvântarea apostolică.

Pr. Alois Fechet



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat