Anul Vieţii Consacrate - mărturie

Mi-a luat timp să răspund

Experienţa mea vocaţională nu se aseamănă cu promptitudinea răspunsului lui Matei. Chemările au fost multiple, dar urechile şi mai ales inima mea erau închise şi căutau alte drumuri.

Atmosfera religioasă din familia mea a fost foarte rece. Tatăl a fost un agnostic, iar mama a fost credincioasă, dar nu practicantă. Singura influenţă religioasă asupra mea a avut-o sora tatălui meu. Îmi povestea diferite istorioare despre sfinţi şi îmi vorbea despre bunătatea lui Dumnezeu. Mi-au plăcut poveştile despre sfântul Francisc din Assisi şi visam să fiu un călugăr franciscan şi să duc o viaţă de reculegere şi tăcere într-o mănăstire.

Nu a trecut mult timp să-mi descopăr o nouă vocaţie, aceea de actor. Aveam 16 ani şi fizicul meu chipeş m-a condus să interpretez roluri de tânăr galant. Mi s-a cerut chiar să fac o probă într-o companie profesionistă de teatru de la Madrid. Tatălui meu i-a plăcut ideea, dar respingerea categorică din partea mamei mele m-a obligat să renunţ.

La vârsta de 14 ani am început să lucrez într-o fabrică de textile. Munca grea m-a făcut mai robust. La 16 ani am urmat studiile în şcolile franceze de la Barcelona. La 25 de ani încă mai lucram în aceeaşi fabrică, dar o serie de circumstanţe au condus să fiu numit director adjunct şi apoi director după un an. În momentele de criză din industria textilă am reuşit să deschid noi pieţe în diferite ţări din Europa şi din Statele Unite. Aceste eforturi au salvat compania şi am fost promovat ca director general şi mai târziu manager cu puteri depline.

La vârsta de 32 de ani eram la apogeul carierei mele. Pentru a-mi distrage atenţia de la presiunea responsabilităţilor mele am început să antrenez o echipă de fotbal şi, datorită relaţiilor pe care le aveam, am ajuns la FC Barcelona, unde am fost rugat să antrenez o filială care s-a dovedit a fi echipa "La Salle Congres" (centru educativ al Congregaţiei Fraţii Şcolilor Creştine). Acolo i-am întâlnit pe fraţi şi împreună cu ei am combinat antrenamentele de fotbal cu activităţile de formare a tinerilor. Am condus, inclusiv, un grup de teatru.

Acolo am descoperit marea mea vocaţie: voit să fiu un frate al şcolilor creştine. Dar aceasta însemna să renunţ la multe privilegii sociale şi economice, eu care trăisem departe de Dumnezeu şi de Biserică. Am decis să-mi iau ceva timp de gândire. Am demisionat din funcţia de răspundere şi am plecat în Franţa. Acolo am primit oferta unei mari companii multinaţionale franceze să ocup o funcţie de conducere.

La 27 aprilie 1974 - aveam 34 de ani - eram la Nancy. Era într-o sâmbătă după-amiază şi ieşisem să fac un pic de sport. Când mă întorceam acasă am trecut prin faţa bisericii "Sfântul Francisc de Vandeouvre" în momentul în care enoriaşii intrau pentru Liturghie şi, urmând un impuls interior, am intrat şi eu. Îmi amintesc doar că la momentul prefacerii am îngenuncheat tremurând şi plângând şi am promis să-mi dedic şi eu viaţa pentru a-l urma pe Isus Cristos.

M-am întors la hotel şi acolo am găsit o scrisoare de la unul dintre tinerii din grupul "La Salle", în care îmi spunea: "Întoarce-te la noi, avem nevoie de tine, ai multe de făcut aici. Când te vei întoarce, dacă te întorci, voi lăsa cărţile jos pentru a te îmbrăţişa". A fost picătura care a umplut paharul. M-am întors la Barcelona pentru a cere să fiu acceptat ca frate. Când am început noviciatul, m-am simţit uşurat şi fericit. Lăsasem toate, găsisem totul.

Au trecut 41 de ani de la întâlnirea mea cu Dumnezeu în biserica din Nancy şi vocaţia pe care am intuit-o, condus de Dumnezeu şi sprijinit de fraţi şi tineri, continuă să rămână motivul vieţii mele.

Fr. Cesc Ferré, FSC