Ecouri de clopot

Pornit cândva pe drumuri europene, de comori ispitit şi orbit, m-am oprit la această intersecţie de zodii să văd încotro merg, să nu fiu rătăcit.

Pietrele, mările şi stânca din jur sunt ca cele de acasă şi numai doar ieri mi se păreau mai aurite, mai strălucite. Ecoul visului de ieri se-aude ca o umbră de lut, întrerupt de un fulger. Cu aurul adunat firicele, te poţi împodobi, dar nu ajută sufletul cu nimic să zboare către stele. Ci mai mult, înlănţuieşte, întemniţând visul pentru totdeauna.

Urmează-ţi inima! Alege visul care înalţă sufletul, căci nimeni nu s-a îmbogăţit cu adevărat adunând praful de aur împrăştiat pe faţa pământului.

Eu cred că visurile noastre nu sunt altceva decât stele, ce par atât de îndepărtate şi totuşi atât de statornice în întuneric, călăuzind călătorul îndrăzneţ spre ţărmul dorit. Şi secretul în viaţă nu e să vezi ceea ce poţi primi şi agonisi, ci ceea ce poţi oferi.

Ceva magic se întâmplă când avem încredere în forţele proprii şi facem primul pas spre destinaţia dorită. De-acolo noi orizonturi se deschid şi Providenţa face mai mulţi paşi spre noi... arătându-ne calea şi atrăgându-ne ca un magnet.

Deschide-ţi inima şi crede în visul tău! Atâta timp cât flacăra visului tău arde, există speranţă. Atâta timp cât există speranţă, există şi motivaţie şi bucuria de a trăi.

Fecioara Maria m-a învăţat să cred chiar şi atunci când nu mai e nimic de crezut. Pentru mine aceasta este ca o invitaţie să am mai multă răbdare cu mine însumi. Şi aceasta se poate învăţa cu timpul, căci răbdarea cu tine însuţi este ca o plantă cu ţepi, dar care face fructe dulci.

Fiecăruia dintre noi ni s-a dat un dar unic la începutul acestei călătorii. Un dar şi un talent ce nimeni altul nu le au în acest univers, şi pe care noi trebuie să avem curajul, curiozitatea şi răbdarea să le descoperim. Odată găsit, ne putem concentra asupra a ceea ce noi am putea oferi celor din jur din izvorul de lumină şi bucurie fără să ne preocupăm de ceea ce am putea primi din partea celorlalţi. Şi pentru mulţi dintre noi aceasta este direcţia călătoriei noastre interioare; acolo unde se află nu praful, ci adevărata mină de aur? Iar viitorul aparţine celor care cred în frumuseţea şi strălucirea visului.

Nu se pune problema dacă tu te vei clătina sau împiedica... Marea întrebare este dacă tu te poţi ridica şi învăţa ceva din căderile tale. Priveşte mereu stelele şi ele te vor călăuzi spre destinaţia ta.

Când valul şi vântul schimbării suflă şi ne pierdem, este uşor să renunţăm la plan şi la vis, dar să ne amintim că sfânta Maria ne spune să credem, sunt comori neatinse pe ţărmul promis.

Tu nu poţi rezista vântului puternic, dar schimbă măcar poziţia pânzei şi primejdia trece mai uşor.

Ca un orb vindecat, regăsesc busola uitată într-o batistă de demult, încep să văd muguri plini de speranţă, ecou de curcubeu şi flaut şoptit. Crucea de pe munte ca un clopot ne cheamă: Veniţi către mine cei cu gânduri de aur, şi dacă nu mă veţi găsi într-un loc, căutaţi-mă în altul, eu undeva m-am oprit... şi v-aştept!

Baron Benoni Robu (Dublin, Irlanda)