Știri externe
Dei Verbum - 50 de ani
La 18 noiembrie 1965, papa Paul al VI-lea promulga singura constituție dogmatică a Conciliului Vatican II, Dei Verbum. Documentul condensează problematicile esențiale referitoare la revelația lui Dumnezeu conținută de Scriptură și explicată de tradiție, deschizând drumuri noi ca toți creștinii să poată avea acces la Biblie, inclusiv prin traduceri în limbile fiecărei națiuni. "Este necesar ca... în primul rând preoții lui Cristos și toți ceilalți... să se atașeze de Scriptură prin lectură asiduă și studiu atent" (nr. 25).
Țiganii și papa
Din toată Europa, dar și din unele țări din America și din Asia, peste cinci mii de delegați ai comunităților țigănești au participat la Roma la un pelerinaj internațional promovat de Consiliul Pontifical pentru Migranți, în perioada 23-26 octombrie. În ultima zi, au fost primiți în audiență la papa Francisc, fiind prezent și PS Petru Gherghel, responsabil cu pastorația migranților în cadrul Conferinței Episcopilor din România. S-au celebrat 50 de ani de la vizita lui Paul al VI-lea la tabăra din Pomezia, prima întâlnire a unui papă cu lumea țiganilor, care a avut loc la 26 septembrie 1965. Statisticile oficiale vorbesc despre 36 de milioane de țigani, răspândiți în Europa, America și câteva țări din Asia, 18 milioane trăiesc numai în India.
Hram și aniversare
La festivitățile prilejuite de hramul bisericii parohiale "Sfântul Gerhard Majella" din localitatea Heilbad Heiligenstadt (Germania), în perioada 16-21 octombrie, când s-a celebrat și aniversarea sfințirii bisericii, "Kirchweihfest", a participat și o delegație a Diecezei de Iași: PS Aurel Percă, pr. Alois Fechet și pr. Iosif Doboș. Vizita a fost prilejuită de împlinirea a 25 de ani de la stabilirea unui parteneriat între parohiile Heilbad Heiligenstadt și Rădăuți, inițiat de pr. Doboș. Marți, 20 octombrie, la Erfurt, episcopul Aurel Percă s-a întâlnit cu PS Ulrich Neymeyr, episcopul diecezan, cu Reinhard Hauke, episcop auxiliar, și cu Domkapitular Christoph Hübenthal, care a reprezentat Dieceza de Erfurt la beatificarea episcopului Anton Durcovici.
SRUC 2016
În fiecare an, între 18 și 25 ianuarie, se desfășoară Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor, o inițiativă care își are originea într-o propunere ce datează din anul 1908, a slujitorului episcopalian Paul Wattson (1863-1940). Tema pentru anul 2016 este "Chemați să vestiți faptele mărețe ale Domnului" (cf. 1Pt 2,9). Proiectul textelor pentru anul 2016 a fost pregătit în Letonia de un grup interconfesional. Ulterior, broșura a fost redactată în forma finală de comisia internațională numită de către Comisia "Credință și Constituție" din cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor și de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor.
Brad și iesle
Având o înălțime inițială de 32 m, redusă ulterior la 25 m, pentru a permite transportarea, bradul roșu cu vârf dublu, care va împodobi de Crăciun Piața "Sfântul Petru" a fost dăruit de regiunea germană Bavaria. Ieslea din aceeași piață va fi dăruită de Arhidieceza de Trento și de Provincia Autonomă Trento, în colaborare cu Asociația "Prietenii Ieslei", din Tesero. Amenajarea scenografică reproduce caracteristicile construcțiilor rurale din regiunea Trento, fiind alcătuită din 24 de personaje în mărime naturală, sculptate în lemn și pictate. Chiar dacă în acest an, bradul și ieslea vor putea fi admirate începând cu 8 decembrie, aprinderea luminilor, atât la brad cât și la iesle, va avea loc în după-amiaza zilei de 18 decembrie, la ora 16.30.
Pelerinaj în Israel
Un grup de 11 preoți din promoția 1979, în frunte cu PS Aurel Percă, au făcut un pelerinaj în Țara Sfântă, în perioada 10-20 noiembrie, avându-l ca ghid pe pr. Cristian Vacaru. În prima parte a pelerinajului au vizitat Nazaretul și locurile sfinte din partea de nord a Israelului. În a doua parte a pelerinajului au vizitat Betleemul și celelalte locuri sfinte spre sud, punctul culminant fiind Ierusalimul. Pe lângă vizitarea locurilor pe unde a fost Isus, pelerinajul a cuprins rugăciuni, cântece, lecturi biblice, reflecții și explicații la fiecare loc sfânt.
Preoți martiri
Preoții Michael Tomaszek, Zbigniew Strzalkowski și Alessandro Dordi, uciși în august 1991, în Peru, de teroriștii din grupul Sendero Luminoso, vor fi beatificați ca martiri, uciși din ură față de credință. Liturghia va fi celebrată la 5 decembrie, în capitala țării, Lima.
După 25 de ani
Institutul Teologic "Sfânta Tereza" din București a găzduit, vineri, 30 octombrie, un simpozion prilejuit de împlinirea a 25 de ani de la venirea la București a Mons. John Bukovsky ca nunțiu apostolic în România, și de la redeschiderea Nunțiaturii Apostolice. Simpozionul a fost organizat de Ambasada Republicii Slovace în România și Arhiepiscopia de București. Printre participanți a fost și PS Petru Gherghel care a susținut prezentarea "Arhiepiscopul John Bukovsky - Un prieten al României". Printre vorbitori a fost și dr. Dănuț Doboș care a prezentat lucrarea "Arhiepiscopul John Bukovsky. Trimis al papei și apărător al credinței".
Centenar
Catedrala Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România "Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril" din București a sărbătorit, duminică, 8 noiembrie, împlinirea a 100 de ani de la sfințire. Din partea Diecezei de Iași a participat PS Petru Gherghel. Sfânta Liturghie a fost prezidată de PS Datev Hagopian, întâistătătorul Bisericii Armene din România. A urmat o expoziție dedicată centenarului și lansarea cărții Catedrala armeană din București, de E. Jeamgocian.