Tablete spirituale. Bunătate clamată

Cea mai folosită expresie, în sens de îndemn, formulată cu referire la sărbătoarea Naşterii Domnului, se încheie cu "...române să fii bun". Rimează cu Crăciun şi are rezonanţă de colind. Dacă primează însă aspectul restrictiv în sensul de "doar acum", nu înseamnă mare lucru. Nici trimiterea la milă nu poate acapara toată complexitatea a ceea ce înseamnă bunătate. În sens moral.

De altfel, moralizarea vieţii umane înseamnă divinizarea ei, adică participare şi asimilare la tot ceea ce reprezintă dumnezeirea, sublimare. Prin aceasta omul renunţă la a fi urât şi deformat din cauza vinei şi se învăluie în lumina splendorii înseşi a lui Dumnezeu. Devine astfel capabil de acea sferă supranaturală spre care tinde şi în care va putea ajunge; este vorba de binele veşnic aducător de fericire. Iată de ce Isus a spus: "Nimeni nu este bun, decât numai Dumnezeu" (Mc 10,18).

Pe de altă parte, pentru a săvârşi binele, omul trebuie să privească legea morală care îi stă dinainte. Trebuie să se plaseze în faţa a ceea ce este bun şi să caute să-l îndeplinească, astfel încât să devină el însuşi bun. În schimb, Dumnezeu este însăşi bunătatea esenţială şi subzistentă. Or, apropierea şi chiar suprapunerea dintre cele două bunătăţi a devenit efectivă şi nu numai posibilă prin întruparea Fiului lui Dumnezeu. S-o celebrăm... şi prin bunătate!

Pr. Cristian Chinez