Anul Vieţii Consacrate - mărturie

Mamă, îţi mulţumesc

Viaţa este darul lui Dumnezeu. Cu fiecare om Domnul are un plan de iubire. Am înţeles mai bine acest lucru la vârsta de 20 de ani, când eram studentă.

Într-o zi, mergând cu mama prin localitatea natală, ne-am întâlnit cu o doamnă mai în vârstă pe care am salutat-o respectuos şi am lăsat-o în compania mamei. Aveam să aflu apoi de la mama că doamna este moaşa care a asistat la naşterea mea. Întrebată fiind despre mine, mama i-a explicat că eu sunt ultimul copil dintre cei treisprezece ai familiei. Moaşa şi-a amintit că a sfătuit-o pe mama să întrerupă ultima sarcină, motivând că are deja mulţi copii. S-a oferit chiar să-i plătească suma cerută la acea vreme pentru un avort. Atunci mama i-a replicat: "Dacă nu mi-am pătat sufletul până acum, nu o voi face nici de data aceasta. Aşa cum m-a ajutat bunul Dumnezeu să-i cresc pe ceilalţi, cu siguranţă mă va ajuta să cresc şi acest copil".

Moaşa a fost impresionată de modul în care Dumnezeu a lucrat în viaţa mea, de credinţa mamei şi a felicitat-o pentru alegerea făcută. După terminarea conversaţiei, mama mi-a destăinuit că a fost sfătuită insistent de către ea să nu mă aducă la viaţă şi mi-a spus: "Nu am putut să fac acest lucru, deoarece simţeam că l-aş fi trădat pe Dumnezeu şi toată viaţa ţi-aş fi auzit glasul". A fost un moment din viaţa mea pe care nu-l voi uita niciodată. Acolo, în mijlocul străzii, în văzul lumii, în plină zi, am îmbrăţişat-o pe mama, spunându-i: "Mamă, îţi mulţumesc că nu ai ţinut cont de ceea ce te-au îndemnat alţii şi m-ai adus pe lume, în ciuda tuturor greutăţilor prin care ai trecut". Era pentru prima dată când realizam cu adevărat valoarea vieţii şi sacrificiul pe care l-au făcut părinţii mei. Fraţii şi surorile mele m-au primit cu multă bucurie şi am simţit de-a lungul vieţii iubirea şi grija lor faţă de mine.

Sunt convinsă că existenţa mea se înscrie în planul lui Dumnezeu şi se datorează credinţei profunde a părinţilor mei şi iubirii cu care fraţii şi surorile mele m-au primit şi m-au însoţit de-a lungul vieţii.

Între timp Dumnezeu m-a chemat la viaţa consacrată, o stare de viaţă care ne cere să ne deschidem inimile pentru a deveni mame spirituale pentru ceilalţi, prin rugăciunea şi slujirea noastră. Astfel, ca profesor de religie, în cei 23 de ani, am avut posibilitatea să fiu "mama" pentru sute de copii.

La distanţă de ani de la acea îmbrăţişare, după ce de atâtea ori am experimentat iubirea lui Dumnezeu şi după ce, la timpul hotărât de el, mi-am petrecut ambii părinţi pe ultimul drum, mi-a rămas misiunea de a transmite această iubire primită de la Domnul şi de la familia mea.

Copleşită de iubirea lui Dumnezeu şi recunoscătoare părinţilor şi fraţilor mei pentru tot ce mi-au dăruit, eu nu pot decât să exclam împreună cu psalmistul: "Ce-i voi da în schimb Domnului pentru tot binele pe care mi l-a făcut?" (Ps 116,12).

Sr. Emanuela-Cecilia Bereşoaei, SMCB