Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Posta redactiei -

Răspundem cititorilor

- D. (email). "Am o întrebare: noi aici în România de ce nu luăm sfânta împărtășanie în palmă? Am participat la Ziua Națională a Tineretului de la Cluj, unde a fost foarte frumos. M-am așezat la rând pentru împărtășanie și am cerut în palmă ostia crezând că e o dieceză cu alte reguli decât la noi. Dar episcopul a luat ostia și m-a împărtășit în gură. Următoarea dată nu am mai cerut ostia în mână, de rușine".

Împărtășania în palmă se dă în acele locuri unde s-a obținut aprobarea din parte Sfântului Scaun. Conferința Episcopilor din România nu a cerut și ca atare nu există o învoire din partea Romei în acest sens. Există argumente și pentru o practică și pentru alta. Maica Tereza de Calcutta, de exemplu, aprecia împărtășirea în gură și își exprimă tristețea pentru împărtășirea în palmă. Deși pentru împărtășirea în palmă poate fi invocată practica veche a bisericii (de ex., sfântul Ciril din Ierusalim îi încuraja pe cei care se împărtășesc "să facă din mâna stângă un tron pentru mâna dreaptă ca și cum ar primi un rege"), împărtășirea în gură arată respectul cu care trupul lui Cristos ar trebui primit, sugerând nevrednicia celui care se împărtășește și sfințenia a ceea ce primim. Primirea ostiei pe limbă transmite un sentiment de "a fi hrănit" cu un aliment ceresc, trupul lui Cristos, care este oferit de preot pentru mântuire. Ar trebui însă să ne amintim că tot concentrându-ne la cum primim Împărtășania sau cum o primesc alții s-ar putea să nu mai dăm atenția cuvenită minunii care se întâmplă în fața noastră.

- Ana (e-mail). "Am o rugăminte și totodată o întrebare și sper să-mi puteți răspunde. Sunt catolică și aș dori să mă căsătoresc religios, dar nu am primit sacramentul Mirului, se poate face și în lipsa lui?"

Primirea sacramentului Căsătoriei nu este condiționată de primirea Mirului, ci doar de primirea Botezului. Se recomandă însă primirea Mirului. Sunt recomandate anterior și Spovada și Împărtășania. Este important să îndepliniți și celelalte condiții cerute (detalii primiți de la părintele paroh de care aparțineți).

- A.A. (București). "Am publicat o carte veselă, pentru copii... Cartea... prezintă copilăria unui adolescent de 14 ani, copilărie care este descrisă de la momentul nașterii și până la vârsta adolescenței, în ordine cronologică a desfășurării evenimentelor. Cartea este realizată într-un mod amuzant îmbinând proza cu poezia. Aș vrea să știu care este procedura prin care aș putea comercializa această carte prin intermediul librăriei dv."

Felicitări pentru publicarea cărții. Librăria "Presa Bună" aparține Bisericii Catolice. Ea desface cărți cu caracter creștin. Dacă materialul publicat se încadrează în această categorie, puteți lua legătura cu această Librărie. Datele de contact le puteți găsi la pag. 26. Vă dorim binecuvântare de la Dumnezeu!



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat