Sfânta Scriptură

- A. "După înălţarea lui Isus, în camera de sus erau şi alţii împreună cu apostolii. Aşa găsim în Faptele Apostolilor. Când a coborât Duhul Sfânt a coborât peste apostoli sau peste toţi cei care se aflau acolo? Limbile de foc s-au aşezat peste toţi sau numai peste apostoli? Alte limbi le-au primit numai apostolii sau toţi? Ce s-a întâmplat cu darul limbilor în decursul istoriei? De ce astăzi nu văd în biserica în care merg eu darul limbilor"?

(Continuare din numărul din luna august)

"Toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt". Verbul "a umple" sugerează că Luca îl vede pe Duhul Sfânt după înţelegerea veterotestamentară, ca un mod de prezenţă a lui Dumnezeu (fără a ignora o personificare a sa: cf. Fap 13,2; 15,28). Dacă alege expresia biblică "umplut de Duhul Sfânt" o face şi pentru a da ideea de "plinătate escatologică" cuprinsă în ea.

Dumnezeu însuşi îi umple cu puterea sa pe cei prezenţi, adică pe cei 120 de discipoli adunaţi şi uniţi cu inima. Pantes ("toţi") se referă la grupul numit în Fap 1,15 şi nu numai la apostoli, după cum confirmă şi Fap 2,17s. "Nu este un ajutor subsidiar oarecare, care este comunicat, ci plinătatea puterii divine, care se identifică cu însuşi Duhul Sfânt". Este un eveniment unic, dar şi un dar care rămâne şi care are efecte de durată în viaţa credincioşilor. Duhul Sfânt dăruit va opera continuu din acest moment în Biserică, ghidând mărturia ei, făcându-i capabili pe apostoli să-şi împlinească misiunea. Duhul Sfânt este noutatea escatologică ce caracterizează pentru totdeauna existenţa discipolilor şi Luca nu uită să amintească aceasta pe parcursul cărţii: sunt umpluţi de Duhul Sfânt sfântul Petru (Fap 4,8), apostolii (Fap 4,31), Ştefan (Fap 6,5; 7,55), Paul (Fap 9,17; 13,9), Barnaba (Fap 11,24), discipolii comunităţilor întemeiate (Fap 13,52).

Efectul care îl interesează pentru moment pe autorul sacru este "vorbirea în alte limbi"; el are întotdeauna în vedere scopul cărţii sale şi ţine să arate în acţiune puterea datorită căreia mesajul care trebuie vestit va ajunge la toate popoarele şi va fi pe înţeles pentru ei.

Fenomenele extraordinare de acest tip sunt verificate în primele comunităţi; în special glosolalia: o vorbire în extaz, de neînţeles, care la rândul ei presupune un dar care dă puterea de a traduce această "limbă a îngerilor" (1Cor 13,1) într-un limbaj care poate fi înţeles (1Cor 12,30; 14,1ss). De ce nu întâlnim azi fenomenul? Răspunsul îl dă sfântul Paul 1Cor 12,7: "Fiecăruia îi este dată manifestarea Duhului spre binele tuturor" şi 14,2: "De fapt, cel care vorbeşte într-o limbă nu vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu, căci nimeni nu-l înţelege întrucât el vorbeşte în Duh lucruri tainice.

În acest text din Fapte evanghelistul nu se gândeşte la glosolalie. Darul primit de la Duhul Sfânt este o vorbire pe înţelesul tuturor: discipolii sunt făcuţi capabili să vorbească unei adunări internaţionale în diferite limbi (xenolalia): minune unică în Noul Testament, care se explică prin intenţia teologică şi narativă a lui Luca: aceea de a se deschide spre universalism încă de la început; evanghelia trebuie să fie înţeleasă în toate limbile şi în toate naţiunile

În concepţia lucană, vorbirea în limbi constă în a-l lăuda pe Dumnezeu (Fap 10,46), în a profeţi (Fap 19,6 şi 2,17s). Relaţia între Fap 2,11b.17s; 10,46 şi 19,6 arată că, pentru Luca, vorbirea în limbi este o carismă, care constă în a-l lăuda pe Dumnezeu probabil cu imnuri şi cântece, cum este exemplificat în evanghelia copilăriei. Ne spune v. 11b: ei proclamau "faptele minunate ale lui Dumnezeu". Ar fi vorba deci de "darul de a se exprima profetic prin cântece inspirate, ca în Magnificat (Lc 1,46-49, cf. Ap 15,3; Ex 18,11; Ps 48,1), în limbi diferite. În perspectiva specifică relatării Rusaliilor, concepţia lucană a "vorbirii în limbi" are o originalitate proprie: nu este doar o vorbire profetică inteligibilă, ci şi o vorbire în limbi străine şi deja misionară.

Scopul relatării din Fapte este esenţial teologic. Nu are sens să ne întrebăm dacă ascultătorii puteau să le înţeleagă pe cele 120 de persoane care vorbeau toate în acelaşi timp sau să ne întrebăm cine vorbea într-o limbă şi cine în alta. Ceea ce reiese este că la baza vieţii Bisericii se află darul escatologic al Duhului Sfânt, cauza primă a fenomenelor extraordinare pe care le putea experimenta comunitatea. Luca are în minte în întregime planul său literar şi îl orientează încă de acum pe cititor spre răspândirea universală la care este destinată evanghelia.

Pr. Alois Bulai