Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Legea si dreptul tau -

Curier juridic

- M.P. (Faraoani). "Prin intermediul revistei aș vrea să știu dacă legea 34/1977 este în vigoare cu privire la reducerea impozitului pentru cei care au depășit vârsta de 60 de ani, deoarece eu am 80 de ani și plătesc impozitul în întregime".

Legea indicată de dv. nu se referă la reducerea impozitului, aceasta fiind adoptată pe vremea comuniștilor pentru adoptarea planului național unic de dezvoltare economico-sociale a Republicii Socialiste România pe anul 1978. Întrucât în scrisoarea trimisă pe adresa redacției nu ați specificat la care reduceri de impozite v-ați referit (impozit pe teren, auto, clădiri etc.), vă rugăm să reveniți cu mai multe detalii.

- R.L. (Iași). "În luna martie am fost victima unui accident de circulație și am fost internată în spital o lună de zile. Am formulat plângere penală împotriva șoferului care m-a accidentat, dar aceasta a fost clasată întrucât în cauză nu sunt întrunite condițiile infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Menționez că șoferul a fost amendat și i-a fost suspendat dreptul de a conduce pe o perioadă de trei luni, dar acesta nu a plătit cheltuielile de spitalizare și daunele morale. Ce posibilități am în aceste condiții de a obține daunele solicitate prin plângere?"

Prin modificările introduse în noul Cod penal, în condițiile în care numărul de zile de îngrijiri medicale este mai mic de 90 de zile, fapta de vătămare nu mai întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 196 al. 2 și 3 Cod penal, plângerea urmând să fie clasată. Într-o asemenea situație, dv. puteți formula o cerere de chemare în judecată prin care, pe cale civilă, să solicitați obligarea conducătorului vinovat de producerea accidentului și a societății de asigurare la achitarea daunelor materiale și morale pe care le-ați indicat în plângerea penală.

- Miron I. (Iași). "Împreună cu frații mei am moștenit un imobil, casă de locuit, și mai multe suprafețe de teren de la părinții noștri. În casă locuiește un frate, iar noi am fost de acord cu această situație, deoarece dorim ca el să rămână în continuare, iar restul bunurilor să le împărțim frățește. Menționez că am încercat să partajăm bunurile la notariat, dar nu a fost posibil, întrucât o soră și un frate au decedat, iar copiii lor nu sunt în țară. Aș dori să știu până când poate fi făcut partajul și dacă există vreo sancțiune, dacă nu împărțim bunurile într-un anumit termen?"

Conform art. 669 Cod civil, "încetarea coproprietății prin partaj poate fi cerută oricând, afară de cazul în care partajul a fost suspendat prin lege, act juridic sau hotărâre judecătorească", iar potrivit art. 670 Cod civil "acesta poate fi făcut prin bună învoială sau prin hotărâre judecătorească, în condițiile legii".

În cazul în care doriți să partajați bunurile rămase de pe urma părinților dv. o puteți face oricând fie la notariat, fie la instanța de judecată. Pentru dezbaterea moștenirii la notariat este necesar să fie toate părțile prezente sau să fie reprezentate legal de alte persoane în baza unei procuri speciale dată pentru dezbaterea moștenirii. În condițiile în care rudele aflate în străinătate nu pot trimite o procură specială și există o grabă pentru dezbaterea moștenirii, puteți solicita sprijinul instanței de judecată în cadrul unui dosar de partaj succesoral. Pentru dezbaterea moștenirii pe cale judecătorească nu este necesară prezența părților, ci doar să fie indicate în mod corect domiciliile tuturor moștenitorilor pentru a fi îndeplinită procedura de citare cu aceștia și să fie depuse actele de stare civilă ale acestora.

Chiar dacă s-a pornit partajul succesoral pe cale judecătorească oricând se poate stinge litigiul prin încheierea unei tranzacții în care să consfințiți învoiala dv. În această ultimă situație, instanța va lua act de înțelegerea părților și va pronunța o hotărâre conform învoielii tuturor moștenitorilor. Menționez că și la încheierea unei tranzacții părțile trebuie să fie prezente personal în fața judecătorului care soluționează cauza sau moștenitorii lipsă să fie reprezentați legal în baza unor procuri speciale.

Av. Mihaela Ciobanu



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat