Walsingham

Cel mai important, mai frecventat şi mai cunoscut sanctuar englez este, cu siguranţă, cel de la Walsingham, situat în partea estică a insulei, în Comitatul Norfolk. Deoarece aici se cinsteşte sfânta casă a Fecioarei Maria, sanctuarul este supranumit "Nazaretul Angliei" sau "Loreto englez".

În Evul Mediu acesta concura, ca număr de pelerini sosiţi din toată Europa, cu marile sanctuare din Ierusalim, Roma şi Compostella.

Istoria de la Walsingham începe în anul 1061, când o văduvă nobilă, Richeldis de Faverches, a avut în timpul somnului o viziune. I-a apărut Maica Domnului, care i-a arătat o imagine a sfintei case de la Nazaret manifestându-şi vădit dorinţa de a avea o capelă în cinstea sa, în această formă.

Evlavioasa doamnă a chemat imediat meşteri lemnari şi pietrari, le-a explicat proiectul şi aşa a apărut prima capelă din lemn, însă, ulterior, s-a simţit nevoia unei altei capele din piatră. În scurt timp, Walsingham a devenit un vestit loc de pelerinaj unde era cinstită sfânta Maria ca la Nazaret. La moartea doamnei Richeldis, fiul său, Geoffrey, a preluat şi a continuat lucrările. Fervent catolic, el a plecat în anul 1096 în prima cruciadă. Mulţi creştini însă, neavând ocazia de a pleca spre locurile sfinte, se îndreptau spre sfânta casă de la Walsingham, pentru a o venera pe Maria ca la Nazaret.

În secolul al XII-lea au sosit aici canonicii regulari ai sfântului Augustin şi au construit, în apropierea vechii capele, o mănăstire şi o biserică. Dar mai apoi, veneau aici pelerini din toate clasele sociale, ba chiar şi din rândul nobililor, printre ei numărându-se şi Richard I, Inimă de Leu.

Se poate spune că au fost în pelerinaj aici toţi regii şi toate reginele Angliei, iar în anul 1365 chiar regele şi regina Scoţiei. Un alt pelerin celebru a fost Erasm din Rotterdam, care a compus aici celebra rugăciune "Tu unică între toate femeile".

Henric al VIII-lea s-a spovedit aici şi a parcurs desculţ o parte din calea spre capelă, însă, după reforma din anul 1534, a fost distrus sanctuarul, iar statuia a fost arsă. În anul 1578, când a trecut pe aici regina Elisabeta I, totul era doar ruine.

Catolicii englezi însă au continuat să se roage adesea lângă capelă, transformată ulterior într-un atelier de fierărie, adăpost pentru paie şi, în cele din urmă, în grajd.

În anul 1896, Charlotte Pearson Boyd, convertită de la anglicanism, a cumpărat proprietatea vechii capele. După ce a restaurat-o a încredinţat-o episcopului de Northampton, dar a fost recunoscută ca sanctuar abia în anul 1934, când, la 15 august, s-a celebrat aici sfânta Liturghie, pentru prima dată după patru sute de ani. Două zile mai târziu, cardinalul Francis Bourne a însoţit aici 12.000 de pelerini.

Statuia de la Walsingham, care o reprezintă pe Maria şezând pe un tron cu spătar înalt, purtând în mâna dreaptă ca sceptru un crin, iar cu mâna stângă ţinându-l pe pruncul Isus care binecuvântează, a fost încoronată în anul 1954 de către arhiepiscopul Gerald Patrick O'Hara, ca delegat al papei.

La câteva sute de metri se află şi un sanctuar anglican, semn că Walsingham este şi un loc de întâlnire între toţi creştinii şi de trăire concretă a ecumenismului.

Sosesc aici pelerini din toată părţile lumii. Este cunoscut pelerinajul din anul 1980, când 10.000 de pelerini au fost însoţiţi de cardinalul Basil Hume şi de Robert Runcie, arhiepiscopul anglican de Canterbury.

În anul 1982, când papa Ioan Paul al II-lea a vizitat Anglia, nu a reuşit să ajungă la Walsingham, însă a cerut ca pe altarul amenajat pe stadionul Wembley din Londra să fie aşezată statuia sanctuarului pentru a se ruga în faţa ei.

Pr. Iosif Dorcu