|
Sinodul Episcopilor. Familia în inima Bisericii Biserica, fiind o mamă iubitoare și o maestră care a primit mesajul evangheliei ca un adevărat tezaur de credință pentru binele societății umane și pentru binele tuturor fiilor ei, s-a îndreptat mereu cu mare grijă spre cea mai importantă structură și operă a Creatorului, spre familie, în care iubirea divină să sălășluiască, iar viața să asigure perpetuarea ființei umane în univers, prin omul, bărbat și femeie, creat după chipul și asemănarea sa. Sfântul Părinte papa Francisc, urmând exemplul și grija celorlalți suverani pontifi din ultimii ani, a ținut să acorde familiei o atenție deosebită, convocând o adunare generală extraordinară a Sinodului Episcopilor în luna octombrie a anului 2014, pentru a analiza provocările pastorale asupra familiei în contextul noii evanghelizări. La sfârșitul dezbaterilor care au preocupat pe toți părinții sinodali, papa Francisc a anunțat convocarea celei de-a XIV-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului pentru luna octombrie a acestui an. Cunoscând această dorință a papei, întreaga Biserică și tot poporul lui Dumnezeu s-au unit într-un proces de reflecție și aprofundare, proces alimentat mereu de intervențiile săptămânale prezentate în minunatele cateheze la audiențele generale din zilele de miercuri, dar și cu alte ocazii, în care Sfântul Părinte a alimentat cu noi gânduri reflecția și analiza îndreptată spre cea mai arzătoare problematică a zilelor noastre. Potrivit cu mesajul Sinodului extraordinar încheiat la 18 octombrie 2014, perioada deschisă pentru analize și rugăciuni se apropie de sfârșit, iar părinții sinodali se îndreaptă cu gândul la marea dezbatere în favoarea celei mai importante structuri a societății și a Bisericii, familia, cu o chemare și o misiune specială în Biserică și în lumea contemporană. Considerată de toți ca opera cea mai înțeleaptă din partea lui Dumnezeu încă de la începutul omenirii, prețuită ca cea mai importantă celulă a societății, familia a fost și trebuie să rămână leagănul vieții și al iubirii, al bucuriilor, al încercărilor, dar și al afecțiunilor profunde și al relațiilor adeseori rănite, constituind cu adevărat o școală de umanitate (cf. GS 52), atât de importantă și necesară pentru lume. De aici reiese motivația Bisericii, expertă în umanitate și fidelă în misiunea sa și obligația întregului popor creștin, de a anunța fără încetare și cu o convingere profundă evanghelia familiei pe care am primit-o în dar, prin descoperirea iubirii lui Dumnezeu în Isus Cristos și vestită fără întrerupere de părinții Bisericii, de maeștrii vieții spirituale și ai magisteriului Bisericii (cf. Relatio Synodi, 18 octombrie 2014). Familia are în Biserică și pentru Biserică, precum și pentru lume, o importanță specială, rămânând în societatea de azi ca un subiect deosebit de evanghelizare și ca o tribună de mărturie de credință în opera de apostolat și misionară. Grija pe care a arătat-o și o arată sfânta Biserică, papa și întreaga familie creștină este și grija noastră a celor din Dieceza de Iași. Cei trei ani dedicați grijii pastorale a familiei și parcurgerea celor doi ani ceruți de Sfântul Părinte sunt dovada de netăgăduit pe care o merită familia în integritatea ei: părinții și copiii, care nu trebuie să uite ceea ce amintea papa Francisc în una dintre catehezele sale. Nu numai persoanele în sine, bărbatul și femeia, sau oricare altă persoană individuală poartă în sine chipul și imaginea lui Dumnezeu, ci însăși familia, în componența ei de tată, mamă și copil, reprezintă o icoană a Sfintei Treimi - Tată, Fiu și Duh Sfânt, căci ei cu adevărat sunt oglinda iubirii din Sfânta Treime. Mandatul pe care l-au primit primii părinți, Adam și Eva, a fost clar: Dumnezeu în marea sa bunătate și înțelepciunea sa veșnică a voit să împărtășească lumii misterele iubirii sale, creându-l pe om, bărbat și femeie, așezând în el chipul și imaginea sa. Dar Dumnezeu nu s-a oprit aici, ci a adăugat și a oferit mai departe primei familii un mandat clar: "Creșteți și înmulțiți-vă și umpleți pământul!" (Gen 1,28), asigurând astfel în omenire perpetuarea iubirii, a vieții și prin aceasta imaginea și gloria sa divină. Același lucru l-a făcut și l-a confirmat Isus când, la împlinirea timpurilor, a coborât pe pământ într-o familie, familia din Nazaret, aducând în ea și prin aceasta, în toate familiile armonia iubirii cerești. Pentru aceasta Isus a ținut să stabilească în familie un mister adevărat al iubirii, un sacrament de mântuire, declarând cu autoritate divină: "Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă" (Mc 10,9), iar apostolul Paul, doctrinarul noii alianțe, a precizat cu cuvinte mari și grăitoare: "Bărbaților, iubiți-vă soțiile așa cum Cristos a iubit Biserica și s-a dat pe sine pentru ea. Misterul acesta este mare: eu o spun cu privire la Cristos și la Biserică, dar și cu privire la voi" (Ef 5,25.32-33a). Având un dar atât de mare, un adevărat și profund mister, se cuvine nu numai să-l cunoaștem, să-l aprofundăm, ci să-l respectăm și să-l iubim, căci este darul inefabil al lui Dumnezeu pentru viața și armonia din lume. Sfințiile voastre, dragi credincioși, Luna octombrie reprezintă pentru familie o perioadă sfântă, un kairos, iar pentru întreaga Biserică și societate o chemare la solidaritate cu părinții sinodali care, împreună cu Sfântul Părinte și cu întreaga Biserică vor să facă vizibilă și mai bine fața misterului familiei și a tainei sfintei Căsătorii, pentru ca toți cei care au primit și s-au angajat la o asemenea vocație să răspundă cu mult curaj și iubire jertfelnică la chemarea Domnului și la binecuvântarea și fericirea lumii. Vă invităm ca în această lună să vă uniți zilnic cu Sfântul Părinte papa Francisc, cu părinții sinodali și cu toată Biserica în a descoperi evanghelia familiei, adică vocația și misiunea familiei în Biserică și în lumea contemporană (tema Sinodului Episcopilor). Invitația noastră este spre toți preoții, persoanele consacrate, familiile creștine din țară și dieceza noastră, spre toți copiii și tinerii noștri. Ca toți să fim una și să găsim în familiile noastre izvorul iubirii, al vieții și al bucuriei. Cu mulțumirea și îmbrățișarea noastră, + Petru Gherghel, episcop de Iași
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |