Timpul, semn al milostivirii
Timpul este o resursă pe care credem că o deținem și pe care o putem utiliza după propriile dorințe, mai ales atunci când căutăm să realizăm cât mai mult într-un timp cât mai scurt. Deseori însă uităm esențialul: timpul este un dar care se revarsă din inima lui Dumnezeu; fiecare clipă reprezintă un har și un prilej de a iubi.
Timpul măsurat de om în ani, zile, ore, dacă nu este trăit în prezența lui Dumnezeu, constituie o infidelitate față de el și tinde să creeze o imagine greșită despre cel care vrea binele omului. Numai el poate oferi timpul necesar pentru a înțelege că fiecare moment din viață este important.
Unitatea de măsură a timpului lui Dumnezeu este iubirea. Doar așa s-ar putea explica infinita sa răbdare cu care se îndreaptă către om și îi oferă iubirea sa fără margini în special prin sacramentul Reconcilierii. Libertatea și pacea sufletului astfel dobândite îl determină să le împărtășească apoi cu semenii săi.
Trăind viața pe acest pământ, în timp și spațiu, împreună cu Dumnezeu, putem fi de ajutor și sufletelor care, aflându-se în starea purificatoare a purgatoriului, așteaptă să se bucure de veșnica prezență a Tatălui ceresc (cf. MJ 1227).
Iuliana Eva