Vizită la mănăstiri
În contextul Anului Vieții Consacrate, PS Petru Gherghel a început un program de vizitare a persoanelor consacrate în casele proprii, însoțit fiind de pr. Alois Fechet, vicar episcopal pentru Viața Consacrată și Vocații.
Vizita începea de obicei cu un moment de rugăciune și adorație în capela mănăstirii sau a institutului respectiv, iar în unele cazuri se celebra chiar sfânta Liturghie. Preasfințitul făcea apoi o scurtă reflecție sau meditație, iar persoanele din casă aveau posibilitatea să adreseze întrebări sau să expună activitățile proprii.
În toate cazurile s-a putut observa ospitalitatea fraților și surorilor, precum și bucuria imensă și plină de recunoștință pentru momentele de împărtășire trăite împreună cu episcopul, păstor și frate al familiei consacrate.
În ziua de 8 iunie, PS Petru i-a vizitat pe membrii congregației Slujitorii Săraci ai Divinei Providențe, Opera "Don Calabria", din Răcăciuni (trei membri). După-amiază l-au așteptat Surorile de Caritate ale Sfântului Vincențiu de Paul (patru membri) din Focșani.
În ziua de 9 iunie au fost vizitate comunitățile Surorilor Oblate Asumpționiste din Izvoare (șase membri), Bacău (patru membri) și Barați (șase membri) și cea a Părinților Augustinieni Asumpționiști din Mărgineni (doi membri); au urmat congregațiile Surorile de Caritate ale Sfintelor Bartolomea Capitanio și Vicenza Gerosa din Faraoani, "Maria Bambina" (patru membri), Surorile Franciscane Misionare de Assisi din Valea Mare (nouă membri) și Luizi-Călugăra (șapte membri), întâlnind-o aici și pe sora Regina Birou, provincială pentru România; apoi a urmat întâlnirea cu Frații Minori Conventuali din Luizi-Călugăra (șase membri), surorile din Congregația Surorile Benedictine Reparatoare ale Sfintei Fețe a Domnului nostru Isus Cristos din Măgura (cinci membri), Surorile Milostive ale Sfântului Carol Borromeu din Gioseni (șase membri), Surorile Carmelite Misionare ale Sfintei Tereza a Pruncului Isus din Valea Seacă (trei membri), ziua încheindu-se cu vizita la Surorile "Maestre Pie Venerini" din Bacău (patru membri).
A urmat ziua de 10 iunie, când Preasfințitul a vizitat la Dărmănești comunitatea Surorilor Carmelite ale Sfintei Tereza din Torino (patru membri) și la Târgu Ocna Slujitoarele Preacuratei din Parma (patru membri), care aveau vizita canonică a superioarei generale, Madre Maria Assunta Pedrinzani. La Oituz, Excelența sa a fost primit de Surorile Benedictine ale Divinei Providențe (zece membri). De aici, s-a îndreptat spre Onești, unde s-a întâlnit cu Surorile lui Isus Răscumpărătorul (cinci membri). Următoarea vizită a avut loc în aceeași zi la Satu Nou-Bacău în comunitatea Surorilor Fiicele Sfântului Francisc din Assisi (trei membri).
Miercuri, 1 iulie, PS Petru Gherghel a vizitat Surorile Dominicane ale Sfintei Fecioare Maria a Rozariului din Siret (patru membri) și surorile de la Congregatio Jesu din Rădăuți (șase membri), iar joi, 2 iulie, a fost rândul surorilor din Congregația Fiicele Maicii Domnului a Milostivirii din Botoșani (trei membri) să primească vizita episcopului.
Toate comunitățile vizitate l-au felicitat pe Preasfințitul pentru cele trei jubilee și i-au transmis prin cânt și poezie un gând de afecțiune, i-au cântat "La mulți ani!", i-au oferit flori și l-au asigurat de rugăciunea lor. La încheierea fiecărei vizite, mulțumind pentru primire și ospitalitate, episcopul a notat în cartea de oaspeți un gând de apreciere și recunoștință pentru lucrarea devotată a membrilor comunității respective, dorindu-le în continuare protecția divină, succes în apostolat și fidelitate în urmarea vocației proprii.
Aceasta a fost prima etapă a programului de vizită episcopală în comunitățile de viață consacrată, urmând și altele.
Pr. Alois Fechet