- Din istoria revistei (XXVII) - |
Anii 2012-2013
În anul 2012 se scrie despre: ÎPS Lucian Mureșan - cardinal (martie), cea de-a VII-a Întâlnire Mondială a Familiilor, la Milano (mai), deschiderea Anului Credinței (noiembrie), cea de-a XII-a Întâlnire Națională a Tineretului Catolic, la Iași (iulie și septembrie), cea de-a VI-a Adunare Generală a Forumului Internațional al Acțiunii Catolice, la Iași (septembrie), Acțiunea Catolică la 20 de ani (noiembrie). În numărul din decembrie se anunță pregătirile pentru centenarul revistei.
Numărul din ianuarie 2013 marchează o sută de ani de existență a revistei, cu articole omagiale semnate de PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă și cu impresii a redactorilor și ale cititorilor, care vor continua să fie publicate și în numerele următoare.
În cei 23 de ani de la reluarea publicării revistei, pe paginile ei pot fi întâlnite: scrisori pastorale, articole de spiritualitate, cronici despre evenimentele bisericești, mesaje și documente ale Sfântului Părinte, interviuri cu persoane din Biserică, articole despre misionari, despre sfinți, poezii, știri, sfințiri de biserici, cărți, necrologuri pentru preoții decedați, vizite importante în dieceză, despre misiuni, hirotoniri de preoți, viața congregațiilor, istoria Bisericii din Moldova, persecuții în lume, relatări de la vizitele canonice etc.
Cele mai multe dintre rubricile care sunt întâlnite pe paginile revistei din ianuarie 2013 sunt din anul 1994 sau de mai înainte, chiar dacă au fost la pagini diferite. Unele s-au născut pe parcurs: În apărarea sănătății din ianuarie 1996, din august 1999 alternează cu Legea și dreptul tău; Pentru familii din decembrie 1997; Sanctuare din iunie 2011. Alte rubrici au existat și au fost înlocuite sau au dispărut: Mărturii / Experiențe din februarie 1997 a alternat un timp cu rubrica Misiuni, ca apoi să fie înlocuită constant de aceasta din urmă din decembrie 2004; Poezie sacră a alternat în 1999-2000 cu rubrica Mesajul sfinților care a mai purtat și numele: Sfinții - modele; Reflecții biblice și Ecouri patristice au funcționat pentru scurt timp în anul 1994, etc.
O caracteristică a acestor ultimi ani este aceea că articolele publicate sunt scurte, însoțite de fotografii și pline de culoare. Influența audio-vizualului și a internetului și-au spus cuvântul.
Cu privire la numărul de abonamente, acestea au crescut până în anul 1997, cu un maxim de 19.500 în anul 1994. Din anul 1998 numărul abonamentelor a început să scadă (în special din anul 2005), ajungând în anul 2013 la 13.707. Scăderea se explică prin plecarea multora în străinătate, prin diminuarea numărului de catolici, dar și prin creșterea posibilității de informare de pe internet.
* * *
Au fost trecute în revistă toate etapele pe care le-a trăit publicația. Răsfoind pagină cu pagină, au fost urmărite evenimentele importante și am încercat să înțelegem frământările și bucuriile celor care au scris, precum și ale cititorilor. Istoria revistei înseamnă istoria câtorva generații de credincioși. Dincolo de reconstituirea istoriei acestor meleaguri, paginile revistei vorbesc despre credința celor ce ne-au precedat și transmit mereu gândul că la cârma istoriei este Dumnezeu. El i-a însoțit pe cei care au scris ca și pe cei care au citit.
Timp de o sută de ani, "Lumina creștinului" a căutat să-i instruiască pe cititori, să-i ajute să înțeleagă adevărurile de credință, să le arate cine sunt și care este istoria lor, să-i facă să deslușească înțelesul sărbătorilor din anul liturgic, să-i informeze cu privire la viața Bisericii, să le aducă exemple de sfinți și să le trezească dorința de a trăi frumos, urmându-l pe Acela care a spus: "Eu sunt lumina lumii. Cel ce mă urmează pe mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții" (In 8,12).
Pr. Cornel Cadar