Tandrețea milostivirii
Pentru a înțelege ceva din tandrețea milostivirii lui Dumnezeu, ajunge să privim un copil în brațele mamei, strâns la inima ei. Copilul e fericit, căci încrederea în mama e deplină. El crede că iubirea ei poate totul și e liniștit. Realitatea însă e diferită. Iubirea mamei e profundă și tandră, dar ființa e limitată, în timp ce iubirea Tatălui ceresc e infinită.
Întruparea Fiului preaiubit, moartea pe cruce și Biserica sa dovedesc milostivire. Inima Domnului e pătrunsă de gingășia Mamei cerești, e plină de duioșie. Îl vedem plângând la mormântul lui Lazăr, mustrându-l delicat pe Iuda și îmbrățișând "fiul risipitor". Dumnezeu e milostiv și azi cu noi. Cum? Atingându-ne sufletul cu harurile pâinii euharistice, a cuvântului, mângâindu-l în rugăciunea inimii, în sfintele sacramente, în vizita cuiva, într-un cuvânt bun, îmbrățișându-l bolnav sau rănit de păcat. "Eu iubesc sufletele cu atâta tandrețe și sinceritate, iar ele nu se încred în mine" (Micul jurnal 499).
Ce poate fi mai consolator pentru Isus decât: a crede în tandrețea milostivirii sale; a ne lăsa iubiți de Tatăl; a-i încredința ființa și viața (cu bucuriile, suferințele și păcatele noastre) prin mijlocirea Măicuței sfinte!
Sr. Iosefina Rediu, CIN