Mărire ţie, Doamne, mărire ţie!

Dragi confraţi întru preoţie,
Dragi fraţi şi surori,

Anul 2015 reprezintă pentru mine timpul unor trăiri speciale, al unor împliniri şi în acelaşi timp fericită ocazie de aduceri aminte şi, mai ales, de mulţumiri pentru atâtea daruri şi atâta generozitate faţă de mine din partea lui Dumnezeu, Părintele nostru al tuturor.

În faţa evenimentelor deosebite pe care cu umilinţă le amintesc şi le celebrez, mă simt obligat şi fericit să nu uit şi să declar că tot ceea ce mi-a fost dat din partea cerului reprezintă un dar absolut gratuit, semn al bunătăţii infinite a lui Dumnezeu, în faţa căruia trebuie să mă plec şi să spun cu psalmistul: Non nobis, Domine, non nobis, sed nomini tuo da gloriam super misericordia tua et veritate tua - Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci numelui tău dă mărire, pentru bunătatea şi fidelitatea ta (Ps 115B,1).

Apostolul neamurilor notează în Scrisoarea întâi către Corinteni: "Cine te face mai deosebit de alţii? Ce ai ce nu ai primit? Dar dacă ai primit, de ce te mândreşti, ca şi cum nu ai fi primit?" (1Cor 4,7). Într-adevăr, nu suntem stăpâni pe nimic, nu e vreun merit al nostru pentru ceea ce avem şi pentru ceea ce facem, ci e doar o revărsare a bunătăţii lui Dumnezeu, căci "care dintre voi, oricât s-ar strădui, poate să adauge câtuşi de puţin la durata vieţii sale?" (Mt 6,27).

Rememorând zilele şi anii care au trecut, precum şi toate evenimentele din viaţa personală inserată în cea a Bisericii noastre locale, în care, prin harul lui Dumnezeu, m-am născut şi am crescut, şi, ţinând cont de ceea ce s-a adunat şi s-a realizat, sunt convins că numai prin nemărginita bunătate a lui Dumnezeu a fost posibil să mă bucur de anii copilăriei, de anii de şcoală, de slujirea, de munca şi lupta pentru a creşte şi a face bine, pentru a răspunde la misiunea încredinţată, după limitele personale. Toate au depins de pronia divină şi de bunătatea Tatălui ceresc, manifestată prin Isus, Mântuitorul nostru, şi prin lucrarea neîncetată a Duhului Sfânt.

Împlinind îndată, din mila şi voia Domnului, la 28 iunie, 75 de ani de viaţă, cu atâtea momente înregistrate sau uitate, comemorând anii de şcoală în satul natal, momentele când am devenit ministrant şi seminarist, apoi ziua de 29 iunie 1965 când am devenit preot, ales printre cei chemaţi de Domnul, acum 50 de ani, şi, de asemenea, trăind bucuria celor 12 ani de slujire ca administrator apostolic, începând cu 21 februarie 1978, în anii dificili ai dictaturii comuniste, dar, mai ales, rememorând momentul consacrării mele ca episcop acum 25 de ani, la 1 mai 1990, nutresc în suflet sentimente profunde, încărcate de întrebări şi căutări: De ce dintre mulţi şi mai buni ca mine Dumnezeu a privit la mine? Pentru ce am fost învrednicit cu atâtea semne de iubire şi de răbdare din partea lui? Simţind de atâtea ori nevoia să cer iertare pentru lipsuri, necorespunderi şi greşeli, cum de a continuat Domnul să mă susţină?

Sfântul Ioan Paul al II-lea, atunci când a celebrat cei 50 de ani de slujire preoţească, a exprimat cel mai bine adevărul alegerii sale, lăsându-ne un profund argument al realităţii chemării la viaţă şi la preoţie, folosind o expresie atotcuprinzătoare: donum et mysterium, adică dar şi mister din partea lui Dumnezeu, Părintele ceresc, şi al Mântuitorului Isus, care l-a făcut părtaş de darurile Duhului Sfânt. Dacă Sfântul Părinte a ţinut să afirme un asemenea adevăr, cu atât mai mult unul ca mine, cu atâtea limite şi slăbiciuni, nu trebuie să recunosc acest mister de iubire şi acest dar cu totul şi cu totul gratuit?

Rememorând momente din viaţa şi din slujirea preoţească şi episcopală, cu adevărat trebuie să repet: Mărire ţie, Doamne! Mărire ţie! Căci milostiv şi îndurător eşti, Doamne, şi în veci voi cânta milostivirile tale!

Vă rog, aşadar, cu frăţească dragoste, să vă rugaţi pentru mine şi să mă însoţiţi să dau glas unui cânt de recunoştinţă, împreună cu psalmistul: Misericordias Domini, in aeternum cantabo! (Ps 88,2).

Cu recunoştinţă şi adâncă mulţumire, vă invit să mă însoţiţi şi să participaţi, după posibilităţi, la celebrările din zilele de 1 mai şi 29 iunie, asigurându-vă de preţuirea mea şi de binecuvântarea generoasă a Domnului, pe care am implorat-o şi o implor necontenit în aceste zile. Aceeaşi dorinţă de binecuvântare am prezentat-o Sfântului Părinte papa Francisc în ziua de 4 martie a.c., pe care, primind-o, doresc s-o împărtăşesc tuturor colaboratorilor, tuturor confraţilor întru preoţie, persoanelor consacrate, ca şi iubiţilor noştri credincioşi din întreaga dieceză cu ocazia celor două momente jubiliare.

Preţuirea şi dragostea mea o îndrept spre toţi, mulţumindu-vă tuturor şi fiecăruia în parte, cu o dorinţă fierbinte "ca toţi să fim una" în preamărirea Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt, ca astfel toţi, ocrotiţi de preasfânta Fecioară Maria, mama noastră a tuturor, şi de episcopul nostru martir, fericitul Anton Durcovici, exemplu de slujire şi dăruire totală pentru cauza lui Dumnezeu, să putem să ne oferim şi noi cu tot sufletul şi cu deplină bucurie spre acelaşi scop şi spre binele sufletesc al poporului nostru credincios.

Mărire ţie, Doamne! Mărire ţie!

Misericordias Domini in aeternum cantabo!

+ Petru Gherghel, episcop de Iaşi

* * *

Bula de numire

Ioan Paul al II-lea, episcop, slujitorul slujitorilor lui Dumnezeu

Iubitului fiu, Petru Gherghel, până acum ordinarius de Iaşi, la dispoziţia Sfântului Scaun, ales episcop al aceleiaşi Biserici, sănătate şi binecuvântare apostolică.

Deoarece trebuia numit un episcop în Dieceza de Iaşi, al cărei cel din urmă întâi stătător a fost Excelenţa sa Anton Durcovici, de fericită amintire, Nouă, care ne îngrijim de binele întregii turme a Domnului, ni s-a părut foarte bine să o încredinţăm spre cârmuire ţie, iubite fiu, care şi până acum ai slujit-o cu sârguinţă, prudenţă şi iubire ca ordinarius la dispoziţia Sfântului Scaun.

Aşadar, cu plinătatea puterii noastre apostolice şi în virtutea acestei scrisori întărită cu sigiliul nostru, te numim şi te declarăm episcop al Diecezei de Iaşi, cu toate drepturile şi obligaţiile.

Îţi dăm totuşi permisiunea ca să primeşti ordinaţiunea episcopală de la orice episcop catolic din afara Romei, conform legilor liturgice. Va fi însă datoria ta ca mai înainte să faci profesiunea de credinţă catolică şi să depui jurământul de fidelitate faţă de noi şi faţă de succesorii noştri, fiind martor orice episcop de dreaptă credinţă, şi să trimiţi îndată formulele întrebuinţate, întărite cu semnături şi sigiliu, conform practicii, la Congregaţia pentru Episcopi.

Mai mult, dispunem să aduci la cunoştinţă această scrisoare clerului şi poporului diecezei tale.

Pe aceşti preaiubiţi fii în Cristos îi îndemnăm să te înconjoare cu cinstea cuvenită, pe tine, care ai fost rânduit părinte şi păstor al sufletelor lor, şi să rămână uniţi cu tine într-o singură inimă şi un singur suflet.

În sfârşit, fiule iubit, să fie mereu cu tine Duhul Sfânt, cu darul său înşeptit, care, zilnic, lucrând în tine, din ce în ce mai îmbelşugat, credincioşii Diecezei de Iaşi să continue a creşte în credinţă, speranţă şi iubire, râvnici în rugăciune, în ascultarea cuvântului lui Dumnezeu, în fapte bune şi în primirea sacramentelor, mai cu seamă a Euharistiei, prin care Biserica trăieşte şi creşte încontinuu (LG 26).

Pacea lui Cristos şi binecuvântarea noastră să fie mereu asupra ta şi a diecezei tale, atât de scumpă nouă.

Dată la Roma, la "Sfântul Petru", în ziua de 14 martie,
anul Domnului 1990, al doisprezecelea al pontificatului nostru.

Ioan Paul al II-lea