Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Scrisoare pastorala -

Mărire ție, Doamne, mărire ție!

Dragi confrați întru preoție,
Dragi frați și surori,

Anul 2015 reprezintă pentru mine timpul unor trăiri speciale, al unor împliniri și în același timp fericită ocazie de aduceri aminte și, mai ales, de mulțumiri pentru atâtea daruri și atâta generozitate față de mine din partea lui Dumnezeu, Părintele nostru al tuturor.

În fața evenimentelor deosebite pe care cu umilință le amintesc și le celebrez, mă simt obligat și fericit să nu uit și să declar că tot ceea ce mi-a fost dat din partea cerului reprezintă un dar absolut gratuit, semn al bunătății infinite a lui Dumnezeu, în fața căruia trebuie să mă plec și să spun cu psalmistul: Non nobis, Domine, non nobis, sed nomini tuo da gloriam super misericordia tua et veritate tua - Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci numelui tău dă mărire, pentru bunătatea și fidelitatea ta (Ps 115B,1).

Apostolul neamurilor notează în Scrisoarea întâi către Corinteni: "Cine te face mai deosebit de alții? Ce ai ce nu ai primit? Dar dacă ai primit, de ce te mândrești, ca și cum nu ai fi primit?" (1Cor 4,7). Într-adevăr, nu suntem stăpâni pe nimic, nu e vreun merit al nostru pentru ceea ce avem și pentru ceea ce facem, ci e doar o revărsare a bunătății lui Dumnezeu, căci "care dintre voi, oricât s-ar strădui, poate să adauge câtuși de puțin la durata vieții sale?" (Mt 6,27).

Rememorând zilele și anii care au trecut, precum și toate evenimentele din viața personală inserată în cea a Bisericii noastre locale, în care, prin harul lui Dumnezeu, m-am născut și am crescut, și, ținând cont de ceea ce s-a adunat și s-a realizat, sunt convins că numai prin nemărginita bunătate a lui Dumnezeu a fost posibil să mă bucur de anii copilăriei, de anii de școală, de slujirea, de munca și lupta pentru a crește și a face bine, pentru a răspunde la misiunea încredințată, după limitele personale. Toate au depins de pronia divină și de bunătatea Tatălui ceresc, manifestată prin Isus, Mântuitorul nostru, și prin lucrarea neîncetată a Duhului Sfânt.

Împlinind îndată, din mila și voia Domnului, la 28 iunie, 75 de ani de viață, cu atâtea momente înregistrate sau uitate, comemorând anii de școală în satul natal, momentele când am devenit ministrant și seminarist, apoi ziua de 29 iunie 1965 când am devenit preot, ales printre cei chemați de Domnul, acum 50 de ani, și, de asemenea, trăind bucuria celor 12 ani de slujire ca administrator apostolic, începând cu 21 februarie 1978, în anii dificili ai dictaturii comuniste, dar, mai ales, rememorând momentul consacrării mele ca episcop acum 25 de ani, la 1 mai 1990, nutresc în suflet sentimente profunde, încărcate de întrebări și căutări: De ce dintre mulți și mai buni ca mine Dumnezeu a privit la mine? Pentru ce am fost învrednicit cu atâtea semne de iubire și de răbdare din partea lui? Simțind de atâtea ori nevoia să cer iertare pentru lipsuri, necorespunderi și greșeli, cum de a continuat Domnul să mă susțină?

Sfântul Ioan Paul al II-lea, atunci când a celebrat cei 50 de ani de slujire preoțească, a exprimat cel mai bine adevărul alegerii sale, lăsându-ne un profund argument al realității chemării la viață și la preoție, folosind o expresie atotcuprinzătoare: donum et mysterium, adică dar și mister din partea lui Dumnezeu, Părintele ceresc, și al Mântuitorului Isus, care l-a făcut părtaș de darurile Duhului Sfânt. Dacă Sfântul Părinte a ținut să afirme un asemenea adevăr, cu atât mai mult unul ca mine, cu atâtea limite și slăbiciuni, nu trebuie să recunosc acest mister de iubire și acest dar cu totul și cu totul gratuit?

Rememorând momente din viața și din slujirea preoțească și episcopală, cu adevărat trebuie să repet: Mărire ție, Doamne! Mărire ție! Căci milostiv și îndurător ești, Doamne, și în veci voi cânta milostivirile tale!

Vă rog, așadar, cu frățească dragoste, să vă rugați pentru mine și să mă însoțiți să dau glas unui cânt de recunoștință, împreună cu psalmistul: Misericordias Domini, in aeternum cantabo! (Ps 88,2).

Cu recunoștință și adâncă mulțumire, vă invit să mă însoțiți și să participați, după posibilități, la celebrările din zilele de 1 mai și 29 iunie, asigurându-vă de prețuirea mea și de binecuvântarea generoasă a Domnului, pe care am implorat-o și o implor necontenit în aceste zile. Aceeași dorință de binecuvântare am prezentat-o Sfântului Părinte papa Francisc în ziua de 4 martie a.c., pe care, primind-o, doresc s-o împărtășesc tuturor colaboratorilor, tuturor confraților întru preoție, persoanelor consacrate, ca și iubiților noștri credincioși din întreaga dieceză cu ocazia celor două momente jubiliare.

Prețuirea și dragostea mea o îndrept spre toți, mulțumindu-vă tuturor și fiecăruia în parte, cu o dorință fierbinte "ca toți să fim una" în preamărirea Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt, ca astfel toți, ocrotiți de preasfânta Fecioară Maria, mama noastră a tuturor, și de episcopul nostru martir, fericitul Anton Durcovici, exemplu de slujire și dăruire totală pentru cauza lui Dumnezeu, să putem să ne oferim și noi cu tot sufletul și cu deplină bucurie spre același scop și spre binele sufletesc al poporului nostru credincios.

Mărire ție, Doamne! Mărire ție!

Misericordias Domini in aeternum cantabo!

+ Petru Gherghel, episcop de Iași

* * *

Bula de numire

Ioan Paul al II-lea, episcop, slujitorul slujitorilor lui Dumnezeu

Iubitului fiu, Petru Gherghel, până acum ordinarius de Iași, la dispoziția Sfântului Scaun, ales episcop al aceleiași Biserici, sănătate și binecuvântare apostolică.

Deoarece trebuia numit un episcop în Dieceza de Iași, al cărei cel din urmă întâi stătător a fost Excelența sa Anton Durcovici, de fericită amintire, Nouă, care ne îngrijim de binele întregii turme a Domnului, ni s-a părut foarte bine să o încredințăm spre cârmuire ție, iubite fiu, care și până acum ai slujit-o cu sârguință, prudență și iubire ca ordinarius la dispoziția Sfântului Scaun.

Așadar, cu plinătatea puterii noastre apostolice și în virtutea acestei scrisori întărită cu sigiliul nostru, te numim și te declarăm episcop al Diecezei de Iași, cu toate drepturile și obligațiile.

Îți dăm totuși permisiunea ca să primești ordinațiunea episcopală de la orice episcop catolic din afara Romei, conform legilor liturgice. Va fi însă datoria ta ca mai înainte să faci profesiunea de credință catolică și să depui jurământul de fidelitate față de noi și față de succesorii noștri, fiind martor orice episcop de dreaptă credință, și să trimiți îndată formulele întrebuințate, întărite cu semnături și sigiliu, conform practicii, la Congregația pentru Episcopi.

Mai mult, dispunem să aduci la cunoștință această scrisoare clerului și poporului diecezei tale.

Pe acești preaiubiți fii în Cristos îi îndemnăm să te înconjoare cu cinstea cuvenită, pe tine, care ai fost rânduit părinte și păstor al sufletelor lor, și să rămână uniți cu tine într-o singură inimă și un singur suflet.

În sfârșit, fiule iubit, să fie mereu cu tine Duhul Sfânt, cu darul său înșeptit, care, zilnic, lucrând în tine, din ce în ce mai îmbelșugat, credincioșii Diecezei de Iași să continue a crește în credință, speranță și iubire, râvnici în rugăciune, în ascultarea cuvântului lui Dumnezeu, în fapte bune și în primirea sacramentelor, mai cu seamă a Euharistiei, prin care Biserica trăiește și crește încontinuu (LG 26).

Pacea lui Cristos și binecuvântarea noastră să fie mereu asupra ta și a diecezei tale, atât de scumpă nouă.

Dată la Roma, la "Sfântul Petru", în ziua de 14 martie,
anul Domnului 1990, al doisprezecelea al pontificatului nostru.

Ioan Paul al II-lea



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat