Adormirea Maicii Domnului la Djébonoua
Ca în fiecare an, la 15 august, în solemnitatea Adormirii Maicii Domnului, misiunea din Djébonoua (Coasta de Fildeș) are bucuria de a celebra sărbătoarea hramului. Anul acesta comunitatea de aici a avut parte de un program mai special care se dorește continuat și în anii ce urmează.
Sărbătoarea hramului a fost precedată de o novenă de pregătire. Fiecare dintre cele opt comunități mari a recitat novena în comunitatea proprie, iar la 14 august, în ajun, s-au adunat toți la biserica parohială, unde a fost celebrată o sfântă Liturghie solemnă în limba baoulé. Anul acesta, prin harul Domnului, au participat foarte mulți credincioși. La sfârșitul sfintei Liturghii a fost organizată procesiunea cu lumânări aprinse în jurul bisericii, în timp ce corul a intonat cântecul atât de cunoscut "Ave Maria" de Lourdes. A fost impresionant, pentru că mi-am amintit cu atâta bucurie de procesiunile de la sanctuarul nostru de la Cacica.
Ziua de 15 august a avut în centru trei momente importante: procesiunea cu statuia sfintei Fecioare Maria prin localitate, descoperirea și inaugurarea noilor imagini de pe cupola centrală a bisericii, deasupra altarului, și sfânta Liturghie solemnă a hramului.
Procesiunea, ca peste tot în lume, a avut rolul de a da mărturie despre credința credincioșilor din Djébonoua în Dumnezeu, cinstind-o pe sfânta Fecioară, mama Fiului lui Dumnezeu. Numărul mare de credincioși, disciplina din timpul procesiunii și cântările pline de entuziasm au făcut și continuă să facă, an de an, noi convertiri în rândul necreștinilor care participă la această procesiune.
Ajunși la biserică am descoperit și sfințit noile imagini din interior, reprezentând cele trei persoane ale Sfintei Treimi și imagini cu sfânta Fecioară în mai multe tablouri: Adormirea Maicii Domnului, Neprihănita Zămislire, Sfânta Fecioară Maria - Maica lui Dumnezeu și Sfânta Fecioară Maria, Regină.
Sfânta Liturghie a fost celebrată de către părintele Michele Stevanato, primul misionar al comunității din Djébonoua. La omilie, părintele i-a îndemnat pe credincioși să imite virtuțile Mariei pentru a deveni creștini buni și pentru a fi cât mai fideli învățăturilor sfintei Evanghelii. Grupul de rugăciune "Legiunea Mariei" era prezent în număr foarte mare, animând momentele de rugăciune mariană. Cântările pline de entuziasm și bucuria credincioșilor au făcut ca sărbătoarea să aibă o strălucire aparte anul acesta. La sfârșitul sfintei Liturghii a fost oferită tuturor invitaților și binefăcătorilor prezenți o amintire reprezentând biserica, grota, clopotnița și imaginea Adormirii Maicii Domnului. Ne dorim mult ca noile imagini din biserică să se întipărească în mintea și inima credincioșilor de aici, pentru a o cinsti mai mult pe sfânta Fecioară Maria.
Mulțumesc tuturor binefăcătorilor noștri din țară. I-am purtat pe toți în gând la sfânta Liturghie. Avem binefăcători care au oferit sume mai mari, dar și binefăcători care au oferit, asemenea văduvei din Evanghelie, ceva din strictul necesar al vieții. Dumnezeu îi știe pe toți, el să le răsplătească generozitatea și jertfa pe care au făcut-o pentru alții.
Îi mulțumim Domnului că am reușit să ducem la bun sfârșit programul de anul acesta, un program ceva mai spiritual. Aprecierea de care s-a bucurat acest program din partea credincioșilor arată că oamenii de aici sunt însetați de Dumnezeu, de cele spirituale.
Fie ca bunul Dumnezeu, prin mijlocirea sfintei Fecioare Maria, să ne copleșească pe toți cu harurile sale, pentru ca în toate încercările vieții să cerem ajutor numai de la Dumnezeu.
Pr. Gabriel Cimpoeșu