Întronizarea ep. Mihai Frățilă
În urma numirii în ziua de 29 mai ca episcop al Eparhiei Greco-Catolice de București, PS Mihai Frățilă a fost instalat ca primul episcop al noii eparhii sâmbătă, 30 august, la ora 10.30. Celebrarea canonică de instalare a avut loc în catedrala "Sfântul Vasile cel Mare" din București. La celebrare au participat cardinalul Leonardo Sandri, prefect al Congregației Bisericilor Orientale, și cardinalul Lucian Mureșan, arhiepiscop major al Bisericii Române Unite, Greco-Catolice. Din partea Episcopiei de Iași au participat PS Petru Gherghel și PS Aurel Percă.
Noul episcop eparh a primit din mâna arhiepiscopului major al Bisericii Române Unite toiagul, mantia și mandatul - prin citirea publică a scrisorii de prevedere canonică sub sigiliul Arhiepiscopiei Majore de la Blaj - de a păstori episcopia.
Mihai Frățilă s-a născut la 10 decembrie 1970, la Alba-Iulia. Până în prezent a fost episcop titular de Nove și auxiliar al Arhiepiscopiei de Făgăraș și Alba-Iulia, rezident în București. A fost ales episcop la 20 iunie 2007 de Sinodul Bisericii Române Unite cu Roma și confirmat de papa Benedict al XVI-lea la 27 octombrie 2007. A fost hirotonit episcop la 16 decembrie 2007 în catedrala "Sfânta Treime" din Blaj.