Paşii credinţei. Curajul credinţei

Suntem la început de an şi de aceea în inima noastră sunt prezente dorinţele de înnoire a vieţii, speranţa că noul an va aduce mai mult bine în viaţa noastră, încrederea că situaţiile de bucurie şi de mulţumire vor fi mai numeroase decât momentele de tristeţe şi de eşec. Orice nou început este marcat de o explozie de speranţă şi de entuziasm. De fapt, aceasta este şi dorinţa lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi: să fim plini de bucurie, de mulţumire şi de încredere. Însă pe un drum nou păşim şi cu teamă, deoarece nu cunoaştem acest drum, nu ştim ce ne rezervă şi unde ne poate duce. Fiecare început de an este un început de drum. Cum ne poate ajuta credinţa să începem cu entuziasm noul an, să pornim din nou la drum?

Biblia este marea carte a credinţei, plină de numeroase personaje care ne dau un exemplu de credinţă. Scrisoarea către Evrei, în capitolul 11, prezintă portretele acestor personaje. Vechiul Testament, asupra căruia ne oprim de data aceasta, ne pune în faţa ochilor multe persoane, bărbaţi şi femei, mai tineri sau mai în vârstă, care au trăit experienţe intense de credinţă. Întregul popor israelit a încercat să păstreze credinţa în Dumnezeu, chiar şi în mijlocul dificultăţilor.

În Vechiul Testament se remarcă Abraham, care este numit de sfântul Paul "părintele tuturor celor care cred". În viaţa sa putem să remarcăm "componentele" cele mai relevante ale credinţei, aspecte care ne pot ajuta să ne încărcăm cu o doză semnificativă de încredere pentru noul an. Abraham era la apusul vieţii sale. Din punct de vedere material era realizat: era păstor, poseda turme mari, avea siguranţa materială a vieţii! Îl apăsa însă o mare tristeţe, faţă de care se resemnase deja: nu avea copii. Era un adevărat blestem! Nici nu putea să mai spere la vârsta respectivă! Pe lângă această mare durere era permanent în pericol şi din cauza tâlharilor care puteau oricând să îi atace tabăra şi să îi fure bunurile. În acest context, Dumnezeu i se adresează lui Abraham cerându-i să părăsească pământul şi rudele sale şi să se îndrepte spre un alt ţinut, fără să îi spună care ar fi fost acela: "Ieşi din ţara ta şi din neamul tău şi din casa tatălui tău spre ţara care ţi-o voi arăta!" (Gen 12,1). Cerinţa este însoţită de promisiunea unui viitor strălucit: fiii numeroşi ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării, un pământ nou şi roditor şi apărare sigură împotriva duşmanilor. Abraham, care se găsea în situaţia de a nu avea alte aşteptări decât o moarte liniştită, îşi pune toată încredere în Dumnezeu, crede tot ceea ce el i-a spus, este convins că toate se vor întâmpla pentru că sunt promise nu de oricine, ci de însuşi Dumnezeu. Porneşte din nou la drum spre un viitor încărcat de împlinire şi de o noutate nesperată. Astfel arată că e convins că ceea ce pare imposibil se va împlini, deoarece Dumnezeu este cel care a promis. Sara, soţia lui considerată sterilă, dă naştere unui copil. În felul acesta, aşa cum spune Scrisoarea către Evrei, "dintr-un singur om, şi acela aproape de moarte, s-au născut mulţi cât stelele cerului şi nisipul de pe ţărmul mării".

În Anul Credinţei, la început de an calendaristic, exemplul lui Abraham este plin de semnificaţie. Putem începe noul an cu speranţă şi încredere dacă acestea le punem în Dumnezeu, dacă suntem convinşi de promisiunile de viaţă adevărată pe care el ni le face şi care cer din partea noastră renunţarea la planurile şi siguranţa noastră. Noul an să aducă în viaţa fiecăruia dintre noi tot ceea ce e bun şi frumos, atât de mult cât "stelele cerului şi nisipul de pe ţărmul mării!" La mulţi ani 2013!

Pr. Felix Roca