Loreto

Loreto este unul dintre cele mai importante sanctuare din Italia şi din lume, care face legătura între Orient şi Occident, între Ţara Sfântă şi Italia.

Sanctuarul situat pe o colină, nu departe de malul Mării Adriatice (la 30 km de Ancona, pe autostrada Ancona - Pescara), găzduieşte căsuţa Maicii Domnului de la Nazaret, casă în care Maria a trăit şi a primit vestea arhanghelului Gabriel. E vorba de trei pereţi ai unei încăperi, care au fost transportaţi în secolul al XIII-lea la Loreto.

Istoria de la Loreto începe în anul 1291, când cruciaţii au fost învinşi şi au trebuit să părăsească Palestina, iar casa Maicii Domnului era în pericol. Pentru a fi ferită de distrugere a fost transportată "printr-un mister angelic" mai întâi în Iliria şi apoi în ţinutul Recanati (lângă Loreto) ca apoi să fie stabilită pe colina cu lauri (de aici numele "lauretum", iar mai apoi Loreto).

În urma cercetărilor făcute şi a mărturiei documentelor timpului, se poate afirma că "pietrele casei sfinte", care sigur ar fi fost distruse de către cuceritori, au fost salvate de cruciaţi. Autorii salvatori au fost, se pare, membri ai familiei de origine bizantină Angeli (sau De Angelis). Rezultatele studiilor arheologice confirmă că pietrele căsuţei de la Loreto sunt de origine palestiniană, fiind realizate după o tehnică folosită de nabateeni, popor răspândit în ţinuturile Palestinei de atunci. Pe aceste pietre s-au mai descoperit vreo 60 de inscripţii foarte asemănătoare cu cele iudeo-creştine din Ţara Sfântă. Măsurătorile făcute demonstrează că dimensiunile căsuţei se potrivesc foarte bine cu grota de la Nazaret. Sunt, aşadar, motive suficiente ca această casă de la Loreto să fie venerată ca o adevărată relicvă mariană.

Căsuţa Maicii Domnului este astăzi adăpostită într-un edificiu, realizat din marmură, o capodoperă a artei la Loreto. Este o lucrare dorită de papa Iuliu al II-lea şi gândită de arhitectul Donato Bramante, în anul 1509. Marelui sanctuar, în stil gotic, început în anul 1469, proiectat de Francesco di Giorgio Martini, i s-a adăugat ulterior faţa în stil renascentist. Episcopul de Recanati, Nicolo delle Aste, a decis construirea sanctuarului în anul 1468. Însă el moare în anul 1469, iar lucrările sunt reluate prin grija papei Paul al II-lea, care, pe când era cardinal, a fost vindecat în mod miraculos în Sfânta Casă.

Văzut din exterior, sanctuarul impresionează, fiind vorba de o biserică fortificată de mari dimensiuni, cu formă circulară. În interior totul impresionează: edificiul Sfintei Case (în partea dreaptă a altarului principal), cele nouă capele pictate, cupola imensă, crucifixul sculptat în lemn, ce datează din anul 1637. Diferite naţiuni au dorit să împodobească o capelă în acest sanctuar. Aşa se face că există mai multe capele: franceză, slavă, elveţiană, spaniolă, germană, poloneză, americană etc. Merită atenţie, de asemenea, cupola sanctuarului prin mărime şi frumuseţea picturilor.

Sanctuarul din Loreto a fost unul preferat al papei Ioan Paul al II-lea, care a fost aici de cinci ori: 8 septembrie 1979, 11 aprilie 1985, 10 decembrie 1994, 10 septembrie 1995 (când a întâlnit aici 400.000 de tineri) şi 5 septembrie 2004.

Acelaşi papă, cu ocazia celui de-al şaptelea centenar al sanctuarului, la 15 august 1993, scria: "Sfânta Casă de la Loreto nu e doar o relicvă, ci este o preţioasă icoană concretă. Este o relicvă deoarece este partea superioară a lăcaşului de la Nazaret al Mariei. Dar este icoană pentru că este oglinda care reflectă perfect inefabilul adevăr de credinţă al Nazaretului şi revarsă lumină asupra marilor valori creştine".

Tot aici îşi au originea şi litaniile Maicii Domnului, litaniile lauretane (sau de la Loreto).

Pr. Iosif Dorcu