SRUC 2013
În aproape toată lumea creștină se desfășoară, în perioada 18-25 ianuarie, Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor (SRUC), cu tema: "Ce cere Domnul de la noi? (cf. Mih 6,6-8). În toate bisericile catolice se vor organiza celebrări și rugăciuni.
În fiecare an, pregătirea textului care însoțește celebrările este încredințat unui grup ecumenic dintr-o țară diferită. La redactarea textului pentru ediția din anul 2013 s-au implicat Mișcarea Creștină Studențească din India (cu peste 10.000 de membri), Federația Universitarilor Catolici din India și Consiliul Național al Bisericilor din India, fiind coordonați de Comisia "Credință și Constituție" a Consiliului Ecumenic al Bisericilor și de Consiliul Pontifical pentru Unitatea Creștinilor. În India mulți se confruntă cu asuprirea și nedreptatea din partea acelora care vor să le nege drepturile și demnitatea.
Perioada 18-25 ianuarie a fost propusă pentru prima dată în anul 1908 de Paul Wattson.
Creștinii sunt îndemnați în această perioadă să se roage, cerând de la Dumnezeu darul unității, ca toți să fie una (In 17,21).