Tradiţie rozariană

Valorile se transmit şi prin tradiţie. Din generaţie în generaţie. O mamă, referindu-se la cele patru minute necesare pentru o decadă de rozariu recitată înainte de cină, spunea: "Este un izvor de bunătate!". Continuând pe această temă, părintele dominican Enrico Rossetti scrie: "Patru minute din 24 de ore! Suficiente şi necesare pentru a menţine o familie modernă în pace şi bunătate, în bucuria lui Cristos". Iată cum pot "buneii" să transmită bunătate: prin deprinderi sănătoase.

Dacă în romanul lui Alessandro Manzoni, Logodnicii, personajul principal feminin, Lucia, apare de multe ori, mai ales în momentele critice, cu rozariul în mână, iar recitarea acestei rugăciuni îi dă curaj şi tărie, trebuie ştiut că şi aici este tot un fel de tradiţie. De la autor la personaj. Căci despre Manzoni este cunoscut faptul că iubea rozariul, iar de multe ori îl recita împreună cu Antonio Rosmini (filozof) şi Cesare Bonghi.

Iar dacă evangheliştii au transmis mai departe cele cunoscute despre Isus Cristos, cu atât mai mult se poate spune despre Maica Domnului că a fost îndreptăţită să facă aşa ceva. Iată de ce, pe bună dreptate, rozariul este considerat "Evanghelia lui Isus conformă cu spiritul, experienţa şi inima Mariei". Evanghelie care a fost "scrisă" printr-o tradiţie vie. În inimi, pe buze şi prin înşirare... printre degete.

Pr. Cristian Chinez