Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Stiri -

Știri externe

Prezentarea Anului Credinței
La Vatican s-a desfășurat joi, 21 iunie, o conferință de presă pentru prezentarea Anului Credinței (11 octombrie 2012 - 24 noiembrie 2013), a calendarului marilor evenimente care vor avea loc la Roma în cadrul Anului Credinței. Logoul Anului Credinței reprezintă o barcă mergând pe valuri, imagine a Bisericii. Catargul mare este o cruce care înalță velele, care la rândul lor, cu semne dinamice, realizează grupul de trei litere ale lui Cristos (IHS). Pe fundalul velelor este reprezentat soarele care, asociat la grupul de trei litere, face trimitere la Euharistie. A fost lansat și site-ul, disponibil în mai multe limbi: www.annusfidei.va.

Mesajul pentru pace
"Fericiți făcătorii de pace" este tema aleasă de Benedict al XVI-lea pentru cea de-a 46-a Zi Mondială a Păcii de la 1 ianuarie 2013. Va fi al optulea mesaj al papei Benedict al XVI-lea pentru celebrarea Zilei Mondiale a Păcii. În ordine, amintim titlurile mesajelor anterioare: "În adevăr, pacea" (2006), "Persoana umană, inimă a păcii" (2007), "Familia umană, comunitate de pace" (2008), "Combaterea sărăciei, construirea păcii" (2009), "Dacă vrei să cultivi pacea, păzește creația" (2010), "Libertatea religioasă, cale pentru pace" (2011), "A educa tinerii la dreptate și la pace" (2012).

Vocații la Preoție
"Grija pentru vocații este o provocare permanentă pentru Biserică": se afirmă în documentul Congregației pentru Educația Catolică, prezentat la 25 iunie la Vatican, intitulat "Orientări pastorale pentru promovarea vocațiilor la slujirea preoțească". Documentul cuprinde liniile majore care dau orientare pastorației vocaționale într-o situație de lumini și umbre. Referindu-se la situația vocațiilor, Mons. Angelo Vincenzo Zani a precizat: "În ce privește Africa, trecem de la 20.994 de candidați în anul 2001, la 26.924 de candidați în anul 2010. În Asia, avem o creștere puternică și semnificativă: de la 26.433 de candidați la 33.282". Au fost amintite cuvintele papei Benedict al XVI-lea: "Lumea cere de la preot să fie expert în ale credinței; în alte domenii, pot fi alții".

Festivalul vocațiilor
Ce este vocația și ce înseamnă pentru viața mea? La această întrebare de bază au căutat un răspuns aproximativ 400 de participanți la a treia ediție a Festivalului numit "Invocation 2012", desfășurat de la 6 la 8 iulie la Oscott College din Dieceza de Birmingham (Marea Britanie). Lansat pentru prima dată în anul 2010 de episcopii din Anglia și Țara Galilor și organizat în colaborare cu Conferința Directorilor Diecezani pentru Vocații, evenimentul a fost deschis pentru toți băieții și fetele cu vârsta între 16 și 35 de ani, care au dorit să aprofundeze relația lor cu Dumnezeu și care nu au exclus să îmbrățișeze viața consacrată.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat