Rătăciri axiologice

Este uşor să vorbeşti de criză (în general şi chiar nedefinit), să dai vina pe sistem, pe societate şi chiar pe toată lumea. E mai comod să pozezi în victimă decât să accepţi partea de responsabilitate în acest sens, uneori chiar hotărâtoare. Dacă ai face-o, ai putea porni pe calea convertirii. Pentru aceasta însă este nevoie de o analiză covârşitoare.

Ce-ar fi să recunoşti că mintea şi inima îţi bântuie prin hăţişuri de valori false sau nonvalori? Poate că în bagajul tău de acasă mai dăinuie, strivite sub maldărul de îngrămădiri inutile, acele valori creştine care ţi-au fost transmise cu dragoste şi spirit de credinţă. Iar una dintre aceste valori autentice este cu siguranţă ideea (dar şi experienţa) sănătoasă de familie. Familia, care începe în mod sacramental, şi nu surogatul (ca să nu-i spunem adunătura) peste care să fie aplicat sau nu, de dragul unei manifestări mondene, fie şi sacramentul Căsătoriei.

Sacralitatea unor astfel de valori nu este ceva convenţional, acolo. Ea ţine de voinţa şi de orânduirea divină. Iar orice convertire trebuie să fie orientată spre (şi raportată la) aşa ceva. Iată de ce nu ajunge un fel de cârpeală. Cu atât mai puţin, ba chiar inacceptabil,... pretextul pecetluirii (vai!) printr-un amestec al harului peste păcat.

Pr. Cristian Chinez