Viaţa contemplativă

Amintind ziua Pro Orantibus din 21 noiembrie, dedicată comunităţilor călugăreşti de viaţă claustrală sau de clauzură, în comemorarea Prezentării la Templu a Preasfintei Fecioare Maria, Benedict al XVI-lea a spus că acestea, prin viaţa lor ascunsă de rugăciune şi de convertire a inimii, sunt o prezenţă indispensabilă în Biserică şi în lume şi a implorat pentru ele noi vocaţii, îndemnând la susţinerea acestor mănăstiri.

Cea mai veche formă de viaţă contemplativă este cea iniţiată de sfântul Benedict, întemeietor al monahismului occidental, care a adus monahismul apărut în Orient, împreună cu sfinţii Pahomie, Anton Abate şi alţii.

Sora de viaţă contemplativă este o persoană normală, pătrunsă şi învinsă de iubirea lui Cristos. Nedorind nimic şi pe nimeni altcineva în afară de el, îl caută asiduu în simplitatea vieţii cotidiene, contemplându-l în tot şi în toţi sub aparenţe diverse şi contradictorii.

Ziua surorilor este în mod armonios scandată de două principale ocupaţii: rugăciunea şi munca (Ora et labora). Preeminenţa este dată lui Dumnezeu care doreşte ca rugăciunea să aibă locul privilegiat în viaţa călugărului. Cu toate acestea, nu este neglijată nici importanţa muncii făcută în spirit de slujire.

Mănăstiri de clauzură în Dieceza de Iaşi sunt la Viişoara (Surorile Benedictine) şi la Roman (Surorile Clarise Urbaniste).