Dublă cetăţenie

În Scrisoarea către Diognet se afirmă despre creştini faptul că "îşi petrec viaţa pe pământ, dar cetăţenia lor este cea din cer". Şi aceasta în timp ce "participă la toate activităţile cetăţenilor buni". Pe vremea aceea nu exista nici măcar ideea de dublă cetăţenie. Poate că şi sub impresia cuvintelor lui Isus: "Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni" (Mt 6,24a). Şi totuşi, ca sintagmă, redă cel mai bine poziţia corectă. De altfel, cel cu dublă natură (divină şi umană), Cristos, a fost întâiul care a experimentat aşa ceva. Mai întâi "cetăţean" al cerului, el a devenit şi cetăţean pământesc. Chiar dacă, înregistrat doar numeric în Imperiul Roman (să nu uităm de recensământul în contextul căruia s-a născut), dar fără a avea titlul de cetăţean roman, a trăit şi a îndemnat la un fel de îmbinare: "Daţi cezarului ceea ce este a cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este a lui Dumnezeu" (Mt 22,21b). Nu a uitat însă niciodată să stabilească priorităţile: "Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu..." (Mt 6,33a).

În ceea ce ne priveşte, nu numai că ne putem raporta la această împărăţie, dar, odată adusă şi instaurată pe acest pământ, ni s-a dat posibilitatea de a trăi în calitate de cetăţeni ai cerului încă de la Botez. Iar model ne este prima cetăţeană: sfânta Maria.

Pr. Cristian Chinez