Versuri de Karol Wojtyla
Tatăl nostru
Deseori și îndelung de undeva mă urmărește,
cu priviri ce chipul și azi mi-l țintuiește.
Știi tu oare, știi tu, fratele meu,
cât de mult Tatăl nostru ne-a iubit și ne iubește?
Nimeni nu știe profunzimea acestor cuvinte
și prin cât de mari suferințe a trecut -
cauzele mai îndepărtate nu le cunoaștem
și nici singurătatea de pe crucea de lemn.
Dar sângele care în pom a înflorit,
așa cum truda dă rod în pâinea de mâine -
numai îndepărtarea aceea de Tatăl ceresc
și-acel dureros înghioldit...
Pentru fraza: - De ce m-ai părăsit,
și pentru al Mamei suspin: - Părinte,
două vorbe de pe buzele tale le-am reținut:
Tatăl nostru - cele mai simple cuvinte.
* * *
Apleacă-te inimă
Domnul, când în inimă îl ai, e ca o floare
Ce tânjește după a soarelui căldură.
O, lumină, vino din adâncurile zilei de neînțeles
Ca pe al meu mal să sălășluiești.
Licărești nu prea aproape de ceruri
Și nu prea departe.
Reține, inimă, această privire,
La care întreaga veșnicie așteaptă.
Apleacă-te, inimă, apleacă-te soare de pe culmi,
Încețoșat într-ale ochilor străfunzimi.
Apleacă-te deasupra unei flori de neatins,
Apleacă-te deasupra unuia din trandafiri.
(Poezii alese, traducere de Nicolae Mareș)