Figuri ilustre. Arhiep. Al.Th. Cisar
Arhiepiscopul Alexandru Theodor Cisar s-a născut la 21 octombrie 1880 la București și a urmat studiile teologice la Seminarul "Sfântul Duh" din București și la Colegiul "De Propaganda Fide" din Roma. A fost hirotonit preot la 6 iunie 1903 la Roma, iar după întoarcerea în țară a activat ca prefect de studii la Seminarul arhidiecezan, vicar la Parohiile "Bărăția" (București) și Craiova, precum și ca director al Școlii Arhiepiscopale "Sfântul Andrei" (București).
La 22 aprilie 1920 a fost numit episcop de Iași, iar la 12 decembrie 1924 arhiepiscop de București. În septembrie 1948, guvernul comunist l-a pus "în retragere", iar la 12 ianuarie 1949 arhiepiscopul și-a dat demisia, fiind înlocuit la conducerea arhidiecezei de episcopul de Iași, dr. Anton Durcovici, în calitate de administrator apostolic.
Va reveni la conducerea arhiepiscopiei la 29 iunie 1949, pentru ca la 21 mai 1950 să-și depună din nou jurisdicția, cu doar câteva ore înaintea internării sale la mănăstirea franciscană de la Orăștie.
Arhiepiscopul Cisar nu a împărtășit, așadar, soarta celorlalți episcopi catolici din România care au fost arestați, condamnați sau internați în diverse lagăre și închisori de exterminare, fiind "internat", cu un statut de "semilibertate". Securitatea l-a etichetat drept un anticomunist convins, un "dușman al U.R.S.S. și al regimului democrației populare din RPR", în baza faptului că arhiepiscopul Cisar condamnase ingerințele regimului comunist în viața internă a Bisericii Catolice, cât și persecuția căreia i-au căzut victime episcopi, preoți, călugări, călugărițe și laici.
De asemenea, Securitatea îi atribuia arhiepiscopului următoarea afirmație: "Comunismul este dușmanul libertății, al drepturilor omului, al ordinii morale și sociale".
În timpul captivității sale, arhiepiscopul a condamnat fără echivoc așa-zisul Congres de la Gheorgheni al "preoților democrați", proiectul comunist de creare a unei așa-zise "Biserici naționale autonome", adunările "preoților democrați" de la Târgu Mureș și Cluj-Napoca în problema Statusului catolic, adunări organizate de pseudoorganizația bisericească "Acțiunea Catolică" creată de comuniști. Totodată, arhiepiscopul i-a îndemnat pe preoți și pe credincioși să nu se lase antrenați în acțiunile comuniste ce vizau dezorganizarea structurilor Bisericii Catolice din România.
În sfârșit, în anul 1952, arhiepiscopul Cisar a refuzat propunerea regimului comunist de a reocupa scaunul arhiepiscopal de la București, invocând faptul că la acea dată Biserica Romano-Catolică din România era lipsită de libertate.
Pe toată durata "internării" sale la Orăștie, arhiepiscopul Cisar a fost urmărit prin dosar informativ, rețeaua informativă creată în jurul său de către Securitate primind ordinul de a-l izola, dezinforma și de a-i consemna opiniile sociale și politice de nuanță anticomunistă.
Cu toate că în cei aproape patru ani de captivitate arhiepiscopul a fost supus unor suferințe fizice și psihice inimaginabile, acesta și-a păstrat optimismul și încrederea că Dumnezeu avea să-l ajute în această dură încercare și că în România situația politică urma să se schimbe, prin "distrugerea comunismului".
În august 1953 a fost chemat la București de către premierul Petru Groza pentru a fi recunoscut din nou în demnitatea sa de arhiepiscop.
Moare însă, în condiții suspecte, la 7 ianuarie 1954, iar la 25 mai, același an, liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej sugera ideea, într-o ședință a Biroului Politic al Partidului Muncitoresc Român că arhiepiscopul Cisar a fost ucis! Moartea arhiepiscopului a spulberat definitiv speranțele catolicilor care mai credeau încă în repunerea Bisericii Romano-Catolice din România în toate drepturile sale în raport cu statul comunist.
Dr. Dănuț Doboș