Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Surorile Clarise Urbaniste

Cel de-al VIII-lea centenar

Surorile Clarise au deschis oficial, în Duminica Floriilor (17 aprilie), cel de-al VIII-lea centenar al fondării ordinului, care se va încheia la 11 august 2012, cu ocazia sărbătorii sfintei Clara din Assisi.

Sfânta Clara, urmând exemplul și sfatul lui Francisc din Assisi, s-a consacrat lui Dumnezeu, în bisericuța "Porțiuncula", în anul 1211, în Duminica Floriilor. Dorința arzătoare a acestei tinere, de a fi cât mai asemănătoare cu Cristos, a determinat-o să renunțe la tot fastul pe care i-l putea oferi rangul social de nobilă din care făcea parte și, printr-o continuă despuiere de cele pământești, a reușit să creeze în interiorul ei acel spațiu prielnic iruperii vieții lui Dumnezeu.

Pentru Clara a fi săracă înseamnă a fi contemplativă, adică total acaparată de puterea Duhului și luminată de el, adâncită în misterul lui Dumnezeu, gustând astfel din farmecul dialogului intim cu Cristos. Prin experiența ei, Clara dorește să ne spună că dimensiunea contemplativă este un drum necesar în viața fiecărui om, dar în mod special, în spiritualitatea franciscană-clariană, ce conduce la cunoașterea lui Cristos, cel sărac și umil, și la prietenia cu el.

În scrisoarea pe care cei patru miniștri generali ai Ordinului Franciscan au adresat-o clariselor cu prilejul centenarului, au evidențiat următoarele: "Experiența sfinților Francisc și Clara din Assisi ne-au atras, iar da-ul lor spus lui Cristos se prelungește în timp prin noi; (...) acest centenar - aniversar este o ocazie pentru a ne aminti de propria vocație și a revedea motivațiile da-ului nostru spus lui Dumnezeu".

Chiar cuvintele sfintei Clara adresate sfintei Agneza de Boemia sunt pentru fiecare un îndemn: "Amintindu-ți de hotărârea ta... să ai mereu prezent în fața ochilor începutul ei; păstrează cu grijă ceea ce ai dobândit; fă bine ceea ce faci; nu te opri, ci, cu pas ușor și sigur, alergă repede, astfel încât, fără ca nici măcar praful să-ți încetinească alergarea, să înaintezi cu grijă și cu bucurie pe calea fericirii" (IF 2875).

Surorile Clarise Urbaniste din Roman



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat