Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Apariție editorială

De ce sunt preot. 15 dialoguri îndrăznețe

La Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București a apărut cartea "De ce sunt preot. 15 dialoguri îndrăznețe", având-o ca autoare pe Claudia Stan, cu un cuvânt înainte de PS Cornel Damian. Un potențial trăgător de elită, pasionat de motoare și poezie, ajuns călugăr iezuit. Un informatician ortodox care a părăsit managementul pentru altarul catolic. Un franciscan ex-"băiat de cartier" care și-a păstrat pasiunea pentru muzică și fotbal. Un aspirant la barou care pledează cauza unui sfânt.

Aceștia sunt doar câțiva dintre cei 11 tineri preoți catolici care, nonconformist și foarte transparent, lăsând deoparte tabuurile și limbajul teologic, vorbesc despre vocația lor la preoție, cu încercările și bucuriile ei, răspunzând deschis, cu inegalabil umor, dar și cu extrem de multă profunzime, unor întrebări provocatoare, pe alocuri malițioase, dar și pline de miez spiritual.

Despre nebunia după Isus Cristos, despre pacea inimii, despre mângâierea adusă oamenilor din jur... Dar și despre dezlipirea de lume, despre provocările castității, despre zburdălniciile vieții "de dinainte" și lupta cu incoerența... Despre a te lăsa sedus de un Dumnezeu nevăzut altfel decât cu ochii inimii...

Li se alătură patru episcopi (ÎPS Ioan Robu, ÎPS György Miklós Jakubinyi, PS Petru Gherghel, PS Florentin Crihălmeanu), care dezvăluie aspecte inedite ale vieții și vocației lor, pentru ca toate aceste mărturii de viață autentică să lumineze (atât cât îi stă în putere ființei umane) esența vocației la preoția catolică, esență care, cu toate aceste mărturii, își păstrează neatinsă aura de taină între sufletul ales și Dumnezeu.

Dialogurile oferă pretextul unui periplu prin spiritualitatea sfântului Ioan-Maria Vianney și a Monseniorului Vladimir Ghika, figuri emblematice ale căror vocații sacerdotale sunt surprinse în eseurile părintelui Anton Crișan (format la Seminarul din Ars și bun cunoscător al vieții sfântului Ioan-Maria Vianney) și al scriitorului Andrei Brezianu (fiu spiritual al Mons. Vladimir Ghika).

Cartea poate fi cumpărată din Librăria "Presa Bună" din Iași (direct de la sediu sau prin comandă, cu plata taxelor poștale aferente) sau de la centrele de distribuție la nivel decanal.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat