Apostolul neamurilor (XXXII)
"Am ales să pierd toate pentru Cristos" (Fil 3,8)
Limitele pe care ființa umană, vrând-nevrând, și le recunoaște obligă la înțelepciune, adică la ieșirea din impas prin acceptarea lui Dumnezeu, a voinței sale care este sfințenia: "Fiți sfinți, că eu, Domnul Dumnezeul vostru sunt sfânt" (Lev 19,2).
La începutul Rugăciunii euharistice II se declară: "Cu adevărat sfânt ești, Doamne, izvorul a toată sfințenia".
Isus Cristos, venit în lume, în trup omenesc, este recunoscut ca "sfântul lui Dumnezeu" (Mc 1,24b). De fapt, tot ceea ce el a spus și a săvârșit a confirmat obligativitatea sfințeniei.
Sfântul Paul a înțeles cu exactitate acest adevăr. Drept dovadă, din momentul convertirii, toată ființa sa nu râvnește altceva decât pe Cristos, "izvorul a toată sfințenia". Cele pământești: relații sociale, rang, avere, așa cum sunt în realitate, fără consistență ("gunoaie"), preferă "să le piardă", pentru că vrea numaidecât "înălțimea cunoașterii lui Cristos Isus, Domnul meu" (v. 8). Lozul câștigător suprem este Cristos care echivalează cu "îndreptățirea", adică sfințenia, întemeiată pe credință (v. 9). Însă clarviziunea credinței vizează binomul mântuirii: jertfa crucii și învierea. Conștient de acest binom exemplar, apostolul conclude cu claritate: "Vreau să fiu părtaș la suferințele lui și să mă asemăn cu el întru moarte (v. 10), în speranța că voi putea ajunge la învierea din morți" (v. 11).
Călăuzit de această lumină și de puterea harului, înțelegem toate ostenelile și suferințele suportate de Paul în uriașa lui activitate de evanghelizare încununată cu jertfa supremă a martiriului, "răsplata la care Dumnezeu ne cheamă, acolo sus, în Cristos Isus" (v. 14).
Sfântul Ioan Maria Vianney, toți sfinții și sfintele lui Dumnezeu s-au asociat acestui gigant apostol al neamurilor, care ne invită pe toți la realizarea fericită a vieții.
"Prin sfânta sa cruce, Cristos ne conduce / Și crucea de-o vom prețui, / În luptă noi vom birui".
P.A.D.