Răspundem cititorilor

- Alina Cercel (Iaşi). "Vă rog să-mi răspundeţi la o întrebare la care eu nu am găsit răspuns. Când se construieşte o biserică nouă într-o localitate unde există şi o biserică veche, se demolează biserica veche? Vă întreb pentru că am întâlnit şi la Huşi ("Sfântul Anton") şi la Nisiporeşti numai biserici noi şi mă întreb unde a dispărut biserica veche. Vă mulţumesc anticipat pentru lămurire".

Uneori, bisericile noi au fost construite sau au început să fie construite pe vremea comunismului. Or, în timpul acela, era destul de greu. Se lua autorizaţie pentru consolidarea celei vechi şi se făcea una nouă, cea veche fiind înconjurată cu zidurile celei noi şi apoi dispărea. Alte ori, bisericile vechi, fiind construite din bârne şi vălătuci, n-au mai putut fi menţinute, s-au dărâmat de la sine; a trebuit să se construiască altele noi. Vă dorim binecuvântare de la Domnul!

- Maria G. (Germania). "Mai întâi de toate doresc să vă mulţumesc pentru toată munca şi oboseala pe care le depuneţi la realizarea revistei "Lumina creştinului", revistă pe care eu şi mulţi alţii o găsim atât de interesantă şi utilă. Aş mai dori să vă spun că citesc revista de 18 ani şi, cu excepţia câtorva numere pe care nu le-am citit, ea îmi oferă lună de lună un plus de hrană spirituală, mă ţine la curent cu viaţa şi activitatea religioasă din Dieceza de Iaşi şi nu numai... Deşi cunoşteam din auzite unele aspecte din viaţa Bisericii de aici întâlnesc acum situaţii în care nu ştiu cum să reacţionez sau cum să-mi motivez reacţia care de multe ori este instinctivă. Nu am studiat teologia şi nu pot să explic unele lucruri şi de aceea vin cu câteva întrebări: 1) De câte ori pe zi avem voie să primim sfânta Împărtăşanie? Eu am învăţat acasă că avem voie o singură dată pe zi, aici oamenii se împărtăşesc de două sau de mai multe ori pe zi. 2) Cum este corect să te împărtăşeşti, în mână sau direct pe limbă? Ştiu că după Conciliul Vatican II este permis să primeşti sfânta Împărtăşanie în mână, dar nu ştiu în ce scop şi din ce cauză! 3) Aproape în fiecare parohie există persoane care ajută la distribuirea sfintei Împărtăşanii. Cine şi în ce situaţii are voie să distribuie sfânta Împărtăşanie sau să o ducă la bolnavi? 4) Cine are permisiunea să binecuvânteze? Şi care este diferenţa dintre a sfinţi şi a binecuvânta? 5) Din cauza numărului mic de preoţi ia amploare obiceiul ca în loc de sfânta Liturghie să se celebreze o liturgie a cuvântului. Cred că intenţia este una bună, dar presimt pericolul că după câţiva ani oamenii nu vor mai deosebi ce este o sfântă Liturghie şi ce este o liturgie a cuvântului. În ceea ce mă priveşte, cred că valoarea unei sfinte Liturghii este infinită şi nu poate fi cu nimic înlocuită. Ce rol are liturgia cuvântului? Să particip la ea sau nu în această situaţie? 6) În multe biserici moderne tabernacolul nu-şi mai are locul în mijloc, ci este aproape ascuns într-un perete lateral, într-un stâlp sau cine ştie unde, încât este o adevărată artă sa-l descoperi... Am impresia că lucrurile moderne, fie ele şi de artă, ne ajută să ne îndreptăm mai degrabă spre păgânism decât spre Dumnezeu. Ar mai fi foarte multe de spus dar cu o altă ocazie...".

Vă mulţumim pentru cuvintele de apreciere asupra revistei. Trebuie ştiut că unele norme cu privire la practicile creştine le stabileşte conferinţa episcopilor din ţara respectivă, altele episcopul diecezei. Încercăm să vă răspundem la primele trei întrebări, ţinând cont de practicile care sunt în Moldova. În timpul lucrărilor Sinodale din Dieceza de Iaşi (2001-2004) a fost numită o comisie pentru pastoraţia liturgică şi sacramente. Iată ce scrie în broşura "Instrucţiune de aplicare a Cărţii sinodale cu privire la liturgie" la pagina 15: "Cel care se împărtăşeşte primeşte ostia pe limbă şi o consumă în întregime; credinciosul laic care a primit deja Împărtăşania o poate primi încă o dată în aceeaşi zi, în timpul celebrării euharistice la care participă". Tot în broşura amintită mai sus găsim scris la paginile 6 şi 7: "În Dieceza de Iaşi, până în prezent, slujitorii instituiţi sunt din rândul seminariştilor ce se pregătesc pentru sfânta Preoţie. Aceştia sunt: diaconii, acoliţii şi lectorii. Mai sunt şi alţi slujitori cum ar fi cei ocazionali. Credincioşii laici, atunci când lipsesc slujitorii instituiţi, vor putea să-i ajute pe preot şi pe diacon astfel: să poarte la altar crucea, lumânările, cădelniţa, pâinea, vinul, apa; să citească lecturile din Sfânta Scriptură; să ajute la distribuirea sfintei Împărtăşanii ca slujitori extraordinari, pentru aceasta este nevoie de aprobarea ordinariului locului, care o dă la propunerea parohului şi după o pregătire adecvată a credincioşilor respectivi". La celelalte întrebări veţi primi răspuns în unul dintre numerele viitoare ale revistei.