Știri interne
Momente de bilanț
Membrii Oficiului pentru Pastorația Școlară și Predarea Religiei în Școli s-au întrunit la Grădinița "Vicenzina Cusmano" din Piatra Neamț, la 5 iunie, pentru bilanțul activităților desfășurate pe parcursul anului școlar 2009-2010, dar și pe perioada întregului mandat 2005-2010. Printre altele s-a vorbit despre rezultatele obținute și progresele realizate în organizarea unor activități metodico-științifice în diferite grădinițe și școli, despre rezultatele la olimpiadele de religie, despre revistele "Lăsați copiii să vină la mine!" și "Educatorul creștin", CD-urile din seria "Anotimpurile copilăriei", pregătirea sitului oficiului.
Maia Morgenstern la Iași
Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iași a găzduit, la 31 mai, concertul spectacol de poezie și muzică "De la Vechiul la Noul Testament, prin muzică și poezie", organizat de maestrul violoncelist Alexandru Moroșanu. Spectacolul a inclus recitări de texte, de actrița Maia Morgenstern, interpretări la violoncel de Alexandru Moroșanu și la pian de Tatiana Moroșanu, la orgă de Marcel Costea, iar soprana Cristina Radu, din București, a interpretat două partituri. Printre participanți au fost PS Petru Gherghel și ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de mulți preoți și autorități locale.
Capitul extraordinar
În zilele de 23 și 24 iunie, s-a desfășurat la Roman capitulul provincial extraordinar al Fraților Minori Conventuali din România, convocat de către ministrul provincial, în special pentru a fi analizată și votată propunerea ministrului general ca Provincia "Sfântul Iosif" din România să preia în formă de custodie a provinciei Delegația Generală a Orientului Mijlociu și a Țării Sfinte. Au mai fost incluse pe ordinea de zi a lucrărilor capitulare și alte două puncte: închiderea oficială a conventului "Sfântul Francisc de Assisi" din Holod și o reflecție comună asupra perspectivei Liceului Teologic Franciscan din Roman.
Episcopul Kapellari la Iași
Episcopul de Graz-Seckau din Austria, PS Egon Kapellari, a vizitat Dieceza de Iași în perioada 14-16 iunie. Oaspetele s-a întâlnit la sediul Episcopiei de Iași cu PS Petru Gherghel. S-a lansat posibilitatea unei colaborări mai strânse între cele două dieceze. PS Egon Kapellari, însoțit de PS Petru Gherghel, a vizitat câteva comunități catolice (Gherăești, Adjudeni, Tămășeni, Bacău, Nicolae Bălcescu), la 15 iunie fiind prezent în Parohia Faraoani la celebrarea euharistică împreună cu PF Michel Sabbah, patriarhul latin de Ierusalim.
Campusuri
În lunile mai și iunie, în Dieceza de Iași au fost organizate mai multe campusuri: 28-30 mai - la Seminarul "Sfântul Iosif" din Bacău, seria a patra a campusului vocațional cu tema "Învățătorule bun, ce trebuie să fac?" (Mc 10,17), pentru 45 de tineri; 28-30 mai - la Gioseni, campusul formativ pentru 40 de adulți din 17 parohii, membri în Acțiunea Catolică, tema fiind "Vocația laicilor angajați în apostolatul Bisericii" și motoul "Chemarea la apostolat și trăirea carității prin iubire, iertare și reconciliere"; 13-20 iunie - în Parohia "Adormirea Maicii Domnului" din Iași, campusul "Sabia din stâncă" pentru 120 de copii; 14-19 iunie - la Luizi-Călugăra, campusul "Înconjurul lumii în cinci zile" pentru 300 de copii; 17-19 iunie - la Târgu Ocna, campusul "Înconjurul lumii în trei zile", pentru 70 de copii.
Raport
Confederațiile Caritas România și Caritas Italia au lansat raportul de cercetare "Românii din Italia între respingere și acceptare". Raportul despre românii din Italia a fost prezentat la 24 iunie, la București, cu participarea PS Cornel Damian, la 25 iunie la Iași, cu intervenția PS Petru Gherghel, iar la 26 iunie la Cluj. Raportul aduce în atenție problematica emigranților români stabiliți în Italia, oferind o imagine statistică asupra migrației românești în Italia, situația integrării profesionale și sociale a românilor în Italia, abordând și subiectul "Românii în Italia și criminalitatea".
Mariapolis 2010
"Dumnezeu ne iubește imens" va fi motoul întâlnirii "Mariapolis vacanță 2010" care se va organiza la Pralea în perioada 14-18 iulie, de către Mișcarea Focolarelor. Mișcarea Focolarelor este prezentă în 182 de națiuni, cu peste două milioane de membri, aderenți și simpatizanți.
Colectă pentru sinistrați
În conformitate cu propunerea Confederației Caritas România și cu recomandarea președintelui Conferinței Episcopilor din România, PF Lucian Mureșan, arhiepiscop-major, după consultarea cu ceilalți episcopi din țară și cu cei din Consiliul Episcopal, PS Petru Gherghel a decis ca și în Dieceza de Iași să fie organizată o colectă de solidaritate cu cei care au avut de suferit din cauza recentelor inundații din lume, dar mai ales din Croația, Polonia, Slovacia, Ungaria și din unele zone ale țării noastre, colectă ce va fi gestionată de Confederația Caritas România. Colecta se va face la alegerea și dispunerea fiecărui părinte paroh, în zilele de 4 sau 11 iulie. Contul în care vor fi virate colectele făcute: RO78 RNCB 0175 0335 9236 0005, Banca Comercială Română, cu mențiunea: "Colecta pentru sinistrați".
Proiect de cercetare
Departamentul de Cercetare al Facultății de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universității "Al.I. Cuza" din Iași a început din luna februarie, prin asist. cercet. dr. Iosif Tamaș, angajat al acestei instituții, un proiect de cercetare intitulat: Contribuția Bisericii Romano-Catolice din Moldova la promovarea culturii și la creșterea nivelului de trai în timpul episcopului Mihai Robu (1884; 1925-1944). Cei implicați în proiect fac un apel către aceia care posedă informații utile pentru această cercetare (documente, fotografii sau pot oferi mărturii în scris sau prin telefon) să-l contacteze pe dr. Iosif Tamaș: tel.: 0741/703163; e-mail: iosifta@yahoo.com.
Master
Pentru următorul an universitar, Facultatea de Teologie Romano-Catolică, din cadrul Universității "Al.I. Cuza" din Iași, propune modulul de master cu titlul Strategii ale carității creștine. Cursurile sunt oferite în colaborare cu Facultatea de Filozofie - Catedra de Sociologie și Asistență Socială și se vor desfășura pe o perioadă de doi ani (patru semestre). Înscrierile se fac între 12 și 17 iulie. Mai multe informații se pot obține de la secretariatul facultății: Bd. Carol I, nr. 11, 700506-Iași; tel.: secretariat: 0232/201115, decanat: 0232/201114, e-mail: ftrc@uaic.ro; www.ftrc.uaic.ro.
Misiune biblică
"Toate le fac pentru evanghelie" (1Cor 9,23) va fi tema misiunii biblice pauline pentru tineri organizate în Parohia "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Piatra Neamț de către Surorile Pauline din București în perioada 17-25 iulie. Vor colabora preoți paulini din Vicența (Italia), preoții parohiei gazdă și un grup de tineri români și italieni. Programul include zile de reculegere, lectio divina și adorație euharistică, aprofundarea Bibliei, cineforum, animație biblică, jocuri biblice, momente de fraternitate, slujire și destindere, dialog ecumenic cu frații ortodocși.
Cazare pentru studenți
Comunitatea Părinților Augustinieni Asumpționiști din București primește începând din toamna acestui an, tineri studenți care caută un loc de cazare într-un loc liniștit și agreabil. Adresa: Părinții Asumpționiști, str. G-ral Christian Tell, nr. 18B (lângă Piața Romană). Pentru mai multe informații: pr. Ovidiu Robu, tel. 0748/134375.
Pe scurt
- 8 aprilie - 15 mai: Vizită în orașul Sokodé din Togo (Africa) a pr. Iosif Gal, asumpționist
- 23 mai: A doua ediție a "Sărbătorii popoarelor" la Pordenone (Italia), cu participarea comunităților ghaneză, română, poloneză, ucraineană și albaneză
- 25-27 mai: Reuniune a fraților capucini implicați în animarea fraternă și în formarea inițială și permanentă din Custodia "Fericitul Ieremia", la Onești
- 25-29 mai: Pelerinaj la Lourdes al unui grup de 15 credincioși din comunitatea catolică română din Londra, împreună cu 25 de englezi din Parohia Kingsbury
- 27 mai: Întâlnire provincială de formare și actualizare a 70 de frați minori conventuali care activează în țară, la Institutul Teologic Franciscan din Roman
- 9-11 iunie: Seminarul de tineret cu tema: "Managementul voluntarilor în contextul programului "Tineret în acțiune"", organizat la Onești de Asociația Kolping Moldova în parteneriat cu Asociația "Oneștin" din localitate, pentru 23 de tineri
- 10 iunie: Workshop "Religiozitatea omului contemporan - o abordare interdisciplinară a comportamentului religios", organizat de Universitatea "Petre Andrei" din Iași, din partea Bisericii Catolice participând pr. Cornel Cadar
- 11-13 iunie: Festivalul tinerilor din Oituz, ediția a doua, cu tema "Fii voluntar!", având 50 de participanți
- 12 iunie: Cursul festiv al unei noi promoții de absolvenți ai Facultății de Teologie Romano-Catolică, din cadrul Universității "Al.I. Cuza" din Iași
- 16 iunie: Ultima reuniune de formare a cateheților pentru anul pastoral 2009/2010, în Parohia Djébonoua din Coasta de Fildeș (Africa)
- 19 iunie: A doua ediție a Cupei "Dominic Savio" la fotbal dedicată comunităților catolice din Dieceza de Iași, la Oratoriul "Don Bosco" din Bacău, câștigătoare fiind echipa Parohiei "Ss. Petru și Paul" din Bacău
- 27 iunie: Concert aniversar în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină", pentru a marca împlinirea a 70 de ani de viață a PS Petru Gherghel, susținut de corul de tineri "Juvenes Ecclesiae", condus de Maximilian Husaru.