Conexiuni

Dacă timpul este al nostru sau noi suntem ai timpului rămâne de stabilit. Fapt este că binomul noi-timp cunoaşte câteva dominante, iar una dintre acestea este interacţiunea. Un simplu (magic? tehnic?) clic şi toată lumea intră în legătură cu toată lumea. Posibilităţile sunt "infinite", provocările la tot pasul, iar riscul disipării (dezintegrării?) la el acasă. Hipertextualitatea face însă trimitere numaidecât la exces. Fie că nu mai ştii să te opreşti, fie că ai ajuns la stadiul de dependenţă, oricum i-ai spune, nu sună a bine...

Dar despre ce fel de legături poate fi vorba? Te conectezi şi te deconectezi (nu în sensul relaxării sau al recreerii) după bunul plac, te implici şi de dezici mai mult în joacă, îţi permiţi să-ţi dai cu părerea în orice domeniu şi chiar să emiţi sentinţe, rămâi ascuns după vreun nume fantezist şi totul ajunge încetul cu încetul să semene cu altceva. Mai puţin cu o realitate serioasă, cu nişte angajamente solide etc. În Vechiul Testament Dumnezeu se exprimă în sensul că i-a legat pe cei din poporul ales de sine cu legături indistructibile. Ce uşor se distruge astăzi orice! Mai rămâne oare loc suficient pentru conexiuni vitale cu Dumnezeu şi cu aproapele (mai de aproape sau mai de departe) conjugabile cu mântuirea?

Pr. Cristian Chinez